îţi multumesc...

Mi se spune tot mai des să las supararea de-o parte..."bagă-ţi picioarele, că băieţi sunt milioane":)) super tare Florin, îmi place! hai că peste cateva zile voi scrie poate ceva mai optimist.

Oricum, am făcut din blogul acesta un fel de...jurnal public. Aflaţi şi voi câte ceva din experienţele altei persoane, întâmplător o adolescentă aiurită ,dar cu capul pe umeri, inteligentă(citez pe dragul de Sergiu) însă cu slăbiciunile de rigoare pe care sub nici o formă nu le dezvălui:).
Voi scrie şi voi scrie...
Într-un fel mă eliberez.
Sunt de părere că nu trebuie să ţii totul în tine, sunt lucruri care pot fi spuse şi altora. Câteodată cineva din afară, poate privi lucrurile dintr-un alt unghi, mult mai obiectiv şi aşa poate să tragă nişte semnale de alarmă care pot chema pompierii inainte ca totul să ardă în tine... Pentru asta sunt prieteni şi nu numai, străini care pot să te ajute cu două, trei cuvinte şi aşa să te stropească cu puţină apă rece, când tu te mistui cu n probleme...
Mulţi spun că nu au nevoie de absolut nimeni ca să supravieţuiască, ei îşi pot rezolva singuri problemele... Refuză categoric o mână, un zâmbet sau o invitaţie la teatru... Îi felicit pe cei care pot să se descurce singuri! dar cei ce nu... să nu vă fie frică să primiţi o vorbă bună, un sfat, o îmbrăţişare... suntem oameni, avem nevoie de afecţiune şi înţelegere. oh, mai ales, înţelegere...
mulţumesc.