azi n-am chef de vise!

dar totuşi... visez!

ce vreau să spun nu are nicio legătură cu visele. cel puţin nu de data asta. mi-am amintit de vise de la ora de psiho de azi.
ma gândeam să scriu chestii optimiste, da` n-am cum! văd oameni plini de bani şi plini de ei şi cunosc oameni săraci... săraci adică fără bani şi săraci sufleteşte... lor cine le sărbătoreşte ziua de naştere, pompos, cadouri gen maşini super luxoase, bani sau cine mai ştie ce animălici exotici?
sunt oameni şi copii care mor de foame şi sunt măcinaţi de boli...
sunt copii care nu au părinţi şi copii care se autodistrug din cauza asta...
sunt copii care se droghează şi beau, doar pentru a obţine pentru scurt timp iluzia aceea de fericire...
sunt copii care sunt singuri...
sunt copii care nu ştiu ce înseamna cuvintele pâine sau apă...
sunt copii care plâng...
sunt copii care nu ştiu ce înseamnă o îmbrăţişare...
sunt copii ce mor în fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă...
şi totuşi de ce vorbesc de copii? păi copiii, se presupune, vor ajunge cândva oameni mari! şi uite că nu ajung...de ce? pentru că lumea asta e săracă... îşi pierde din valori...
vreau să fiu un om mare, bun! toţi ar trebui să aspirăm la asta... pentru ca apoi, la final, să nu fim decât un procent în plus pe rata mortalităţii globale... să fim cineva, cineva important chiar dacă doar în universul nostru mic, persoana noastră să poată face diferenţa.

azi n-am chef de vise!

şi totuşi... visez...