ploaia nu s-a oprit (atunci).

In timp ce era ocupata... A inceput.
Ploaia.
Shh... ce se aude?
Ploua!
Ploaieee!
--si a fugit afara, drept prin usa, cu sufletul plin de emotie.
De cum a iesit de sub protectia cladirii imense, s-a simtit mangaiata de mii de stropi de ploaie, lacrimi ale cerului. Paradoxal, caci soarele lumina fatada cladirii, precum si picurii ce cadeau din cer. Ploaia e divina. Astepta de undeva, poate, un curcubeu... Un curcubeu, de vise, in care erau inghesuite poate, pe o fasie de culoare si visele ei... Oh, visele ei, atat de multe si marete, unele chiar simple, toate erau increstate in fasiile curcubeului, ca niste mici bijuterii.
A inceput sa danseze.
Cu mainile intinse si capul dat pe spate, cu ochii inchisi indreptati spre cer, gata-gata sa-l imbratiseze, a inceput sa se invarta. Se invartea, se invartea, se invartea... Era legata de Univers prin acea ploaie sacra. Radea, desi era singura in ploaie. Isi simtea trupul plin de ceva esenta magica, nebuna, o fericire plina.
Si, de-odata, se opri.
La fel si ea, la fel si ploaia.
S-a indreptat spre sala, cu pasii incrucisati, mergand ondulat. Radea iar.
S-a asezat pe un scaun, cu fericirea ploii in plamani, cu apa-n par si pe camasa.
Adora ploaia si ii place sa danseze razand in ea.
Azi, a facut dragoste cu ploaia.