fluturele

am renuntat deja de mult la mine.
si iata o zi superba de iarna cu zapada multa si sclipitoare, acoperita constant de niste fulgi aiuriti si neobositi... am asteptat-o atat de mult... se vede pe chipurile oamenilor, ale copiilor care se bucura de magia zapezii... am asteptat-o mult, ca toate lucrurile ce merita sa fie asteptate.
mereu asteptam cate ceva de la viata sau de la oameni, de la noi si de la Dumnezeu...
dar in acelasi timp ne asteptam moartea.
ne traim viata asa cum stim mai bine si incercam sa ii descoperim secretele, chiar daca de cele mai multe ori si mereu nu reusim, iar asta ne innebuneste.
avem vieti grele, suferinde, nedrepte. ne simtim singuri si ne autocompatimim.
am vrea sa fim mereu tineri, ca timpul sa nu treaca, desi eu una il urasc deseori pentru ca fuge...
nu avem puterea de a ne decide soarta ci doar sa ne indreptam pasii spre carari luminoase.
moartea e o trecere, e o poarta, e o gara. nu stim unde ne va duce insa trebuie sa ne pregatim si pentru acea aventura. ultima aventura a vietii. daca intelegem ca moartea nu este un sfarsit ci un inceput, atunci singurul lucru de care ne va mai fi frica, va fi insasi frica. moartea este o certitudine.
mi-am gasit temporar linistea si calmul tumultului sufletului meu in cel mai incredibil sprijin cu putinta. mi-a deschis ochii si sufletul si mi-a schimbat felul de a percepe viata si de asemenea moartea.
sunt totusi lucruri care imi lipsesc si cand imi amintesc mi se umezesc ochii...
am renuntat, de mult la mine...
mi-am ignorat bucatile de suflet si de inima ce iubesc. nu mai iubesc ce nu merita. atat.
imi iubesc aerul si pamantul si zapada si tot ce tine de suflet si tot ce nu ma poate rani inapoi... imi iubesc familia si iubesc florile, iubesc tot ce e bun si bland si ce nu ma poate rani inapoi...
acceptarea, ca exista ceva mai puternic decat propriile limite intelectuale si sufletesti, ca exista un substantiv mai mare si mai specataculos decat persoana ta, cere multa intelegere si daruire... mereu am avut libertatea de a alege. trebuie doar sa nu ne fie frica sa alegem.

Domnul Butterfly

un drum.

m-a lovit ceva azi dimineata. direct in ochi si-n ganduri...
mi-a lasat sufletul greu si nici acum nu imi vine sa cred...
nu pot spune cu voce tare, ca ar suna ciudat...
cand mi s-a zis am intrebat "a murit?"
mi s-a raspuns ca da...
niciodata pana acum nu mi-am imaginat cum ar fi sa simt o asemenea veste... mereu aveam impresia ca as reactiona altfel.
nu l-am cunoscut atat de bine astfel incat sa pot spune ca mi se prabuseste lumea, insa l-am cunoscut... doar ca l-am cunoscut si deja vestea mortii ma cutremura si ma face sa ma gandesc serios la ea... chiar daca pana acum am incercat sa evit "cartea" asta de pe rafturile mintii...
maine ne luam ramas bun cu totii de la el...
e o prostie sa traiesti ca apoi in cateva secunde sa nu mai fi... viata e un drum catre moarte, depinde de noi insa cum o traim si cum pasim pe drum... moartea e un pod spre eternitate... doar ca in momentele astea nu poti sa nu te gandesti si sa intrebi "de ce?"... nu sunt motive, nici raspunsuri... doar acceptare...

vreau sa fiu puternica.

mi s-a spus ca sunt slaba...sentimentele ma coplesesc.
tu nu simti cateodata ca sufletul si inima hotarasc cam des pentru tine? nu ca nu ar fi bine ci pur si simplu nu e calea cea mai usoara sau buna pentru tine. gandirea te impiedica sa reactionezi dupa primul impuls, instinct sau dorinta. stai si te gandesti la celelalte lucruri care implica o actiune:urmarile.
ei, eu sunt slaba si pierd enorm de mult teren in fata sentimentelor care in ultima vreme, chiar daca sunt incatusate, vor sa se elibereze sub o forma sau alta. ba vor sa fuga unde vor ele ori in lume unde sa nu mai stie nimeni de ele...
mi-e tare dor de stele.
mi-e dor de vise dulci si luminoase...
imi imaginez un drum spre infinit...urc,incet niste scari de fluturi.e lumina si un petec de negru ma cheama spre el...alunec pe nori si ma alatur catorva pasari Phoenix care-si flutura penele intreptandu-se in aceasi directie ca si mine. spre-ntuneric. ajung pe norii gri, imbibati cu apa si fulgere, gemand mii tunete...trec de nori si-ajung pe un pod de stele. in celalalt capat ma asteapta un catel pufos cu trei capete. e mic si dragalas. imi arata doua drumuri, ciudat nu? Cerberul pazeste Infernul, iar Pufosu asta mic imi arata doua cai...
pe-un drum e o viata plina de iubire...iar pe celalalt e o viata lipsita de iubire...

mi s-a potolit focul din inima. imi revin. sentimentele nu se mai zbat, stau bine inchise.

am miopie usoara dar totul incepe sa se schimbe

acum vad lumea cu alti ochi
si spun asta nu doar pentru ca am ochelari,ci si pentru ca parca parca incep sa ies din lumea mea albastra,de nori si soare...
sunt in siguranta aici sus,nimic nu ma poate atinge...nicio vorba,niciun deget,nicio lacrima niciun...idiot.
starea mea emotionala e schimbatoare asa cum bate vantul si puternic influentata de copacii din jurul meu.ai spune ca n-am personalitate nu? fi serios.sunt om si am sentimente si mai tot timpul zdrobite de oamenii din jur.in special cineva.
azi sunt la pamant,maine plutesc spre ceruri si nimeni nu ma poate opri...azi plang,maine rad cu gura pana la urechi...cateodata ma simt plina de prieteni...ai altadata ma simt mai singura decat singuratatea...
La vita e Bella!
de ce nu suntem fericiti daca viata e frumoasa? de ce cautam absolutul?vrem sa ne depasim conditia de oameni simpli care ar trebui sa se bucure de viata asa cum e ea...mereu vrem mai mult,vrem tot.cel putin unii.altii sunt norocosi ca sunt fericiti de ceea ce au.
fericirea mea depinde de iubire.obligatoriu.


imi vine sa vomit iubirea pe care o mai simt pentru tine.putrezeste,devine ranceda si se impute.timpul se scurge si se sparge asa cum se sparg valurile marii de stancile colturoase...secundele curg in continuare si eu tot nu am facut nimic ca sa imi ingrop amorul...il plang si il plang.vino si salveaza-l sau ingroapa-l o data! mormantul alb asteapta...lacrimi oricum nu mai sunt.nu pentru tine.

suntem singuri...

asta-i una din zilele alea in care te simti foarte singur,evitat si aproape depresiv...
iti merg toate rau,sau cel putin asa ai impresia...te simti in plus,iti vine sa plangi...nu ai cui sa-i vorbesti...nu ca nu ar putea sa te asculte...ca unii pot...dar vrei sa tii totul in tine si sa suferi...
suntem mereu singuri,chiar si cand suntem cu altii...
venim pe lume singuri si plecam la fel de singuri...asta e ceva ce toata lumea stie...
ai momente in care cei pe care ii credeai prieteni,se dovedesc a nu fi prietenii tai...
ai momente cand simti lipsa unei singure persoane,careia sa ii pese de tine altfel decat parintilor tai...
ai momente in care iti amintesti ca nu ai parinti si ca esti si mai singur decat altii...
cand te certi cu parintii
sau te simti marginalizat...

am probleme.
am prea multa incredere in oameni...si de fiecare data ajung sa regret ca am acordat timpul si increderea mea unor oameni carora nu le pasa...

ma incearca o senzatie ciudata...incep sa cobor treptele lungii scari care coboara exact in centrul sufletului meu...drumul pare atat de lung si greu...se strang peretii in jurul meu,pe parcurs ce ajung mai aproape de miez...mi-e frig si ma doare dar caut si mai adanc...dau de-o prapastie...am nevoie de o funie sa cobor...nu mai e nimeni langa mine.sunt singura...asa ca...ma gandesc...si sar in gol.cad...si cad...si tot cad...oare cat de adanca e prapastia? ma lovesc brutal de pamantul rece...e intuneric...niciun prieten care sa imi dea o bricheta...ma caut...si intr-un final ma gasesc intr-unul din colturile sferei,ghemuita in frig,tremurand...ma uit la mine...ma uit in jur...sunt singura.

imi pare rau ca nu vrei sa fii copil...(sau copilul despre matur)

esti cel matur,pragmatic,cu picioarele pe pamant...
nu ai timp de copilarii
vrei sa muncesti si sa muncesti ca sa te ajungi...
ai uitat ce e iubirea pentru ca ai fost ranit de-atatea ori
incerci si incerci sa tai copacul de la radacina,pentru ca pentru tine toate merele s-au stricat...
acum te dai la portocale si nuci de cocos
ei...si-ti place
nu le tii
se strica si ele
ocazional sa-ti mai stapanesti setea...iei cate o nuca.proasta.da nu-i nimic,te folosesti si o arunci
umbli cu sosete 2,3 zile le arunci si pe ele...de ce sa le speli? iei altele
nu te intereseaza scoala si esti filosof...
esti prea avansat ca sa vorbesti cu copiii...
eu sunt naiv tu esti prea incercat de viata...
eu ma joc,tu muncesti.
dispretuiesti oamenii care tin la tine,nu ii asculti ii critici si nu ii ajuti sa creasca
razi de ei cand nu stiu ceva sau ii iei peste picior cand incearca sa fie ca tine
ai impresia ca esti cel mai bun de pe pamant insa nu tot timpul e asa...
imi pare rau ca ti-ai pierdut increderea in unii oameni si nu mai stii iubi asa ca inainte,cum credeam ca ma iubesti pe mine...
vei creste si mai mare si tot asa vei fi...
nu te vei schimba niciodata pentru ca asa esti tu.
imi pare rau ca nu vrei sa fii copil ca mine,maturule,orice ar insemna pentru fiecare "sa fii copil"...

in sfarsit zapada si soare!

La multi ani! Sa traiti,sa infloriti etc. Va imbratisez ca ati ajuns si anul asta.

e ianuarie si nu am scris de multa vreme.
ii spuneam lui Bogdan, parca nu pot scrie daca nu sufar...si chestia e ca incep sa imi revin.
nu stie nimeni ca am suferit sau ca inca sufar,pentru ca nu ma afisez chiar asa de mult in public...insa am simtit,si s-a vazut,cred eu, in unele chestii pe care le-am scris.
adevarul e ca ma simt super! de-o vreme ma simt asa cum eram acum 3 ani...
ni s-a refacut gasca,mai mult sau mai putin,datorita clownarelii si acum petrecem mai mult timp impreuna, si e bine!
e un fel de prietenie adevarata,cel putin eu asa o vad, si cred ca e cea mai buna din cate am avut pana acum. colindatul de craciun,seri de film,seri de monopoly,seri de monopoly si filme,seri in oras la ciocolata calda...parca parca imi aminteste de vremurile de demult.

le multumesc celor care-mi sunt prieteni pentru momentele petrecute impreuna,cele pe care daca le-as fi trait singura,ar fi fost prea amare...

Breakeven

The Script - Breakeven
Asculta mai multe audio Muzica »