un drum.

m-a lovit ceva azi dimineata. direct in ochi si-n ganduri...
mi-a lasat sufletul greu si nici acum nu imi vine sa cred...
nu pot spune cu voce tare, ca ar suna ciudat...
cand mi s-a zis am intrebat "a murit?"
mi s-a raspuns ca da...
niciodata pana acum nu mi-am imaginat cum ar fi sa simt o asemenea veste... mereu aveam impresia ca as reactiona altfel.
nu l-am cunoscut atat de bine astfel incat sa pot spune ca mi se prabuseste lumea, insa l-am cunoscut... doar ca l-am cunoscut si deja vestea mortii ma cutremura si ma face sa ma gandesc serios la ea... chiar daca pana acum am incercat sa evit "cartea" asta de pe rafturile mintii...
maine ne luam ramas bun cu totii de la el...
e o prostie sa traiesti ca apoi in cateva secunde sa nu mai fi... viata e un drum catre moarte, depinde de noi insa cum o traim si cum pasim pe drum... moartea e un pod spre eternitate... doar ca in momentele astea nu poti sa nu te gandesti si sa intrebi "de ce?"... nu sunt motive, nici raspunsuri... doar acceptare...