sâmbătă, februarie 14

fluturele

am renuntat deja de mult la mine.
si iata o zi superba de iarna cu zapada multa si sclipitoare, acoperita constant de niste fulgi aiuriti si neobositi... am asteptat-o atat de mult... se vede pe chipurile oamenilor, ale copiilor care se bucura de magia zapezii... am asteptat-o mult, ca toate lucrurile ce merita sa fie asteptate.
mereu asteptam cate ceva de la viata sau de la oameni, de la noi si de la Dumnezeu...
dar in acelasi timp ne asteptam moartea.
ne traim viata asa cum stim mai bine si incercam sa ii descoperim secretele, chiar daca de cele mai multe ori si mereu nu reusim, iar asta ne innebuneste.
avem vieti grele, suferinde, nedrepte. ne simtim singuri si ne autocompatimim.
am vrea sa fim mereu tineri, ca timpul sa nu treaca, desi eu una il urasc deseori pentru ca fuge...
nu avem puterea de a ne decide soarta ci doar sa ne indreptam pasii spre carari luminoase.
moartea e o trecere, e o poarta, e o gara. nu stim unde ne va duce insa trebuie sa ne pregatim si pentru acea aventura. ultima aventura a vietii. daca intelegem ca moartea nu este un sfarsit ci un inceput, atunci singurul lucru de care ne va mai fi frica, va fi insasi frica. moartea este o certitudine.
mi-am gasit temporar linistea si calmul tumultului sufletului meu in cel mai incredibil sprijin cu putinta. mi-a deschis ochii si sufletul si mi-a schimbat felul de a percepe viata si de asemenea moartea.
sunt totusi lucruri care imi lipsesc si cand imi amintesc mi se umezesc ochii...
am renuntat, de mult la mine...
mi-am ignorat bucatile de suflet si de inima ce iubesc. nu mai iubesc ce nu merita. atat.
imi iubesc aerul si pamantul si zapada si tot ce tine de suflet si tot ce nu ma poate rani inapoi... imi iubesc familia si iubesc florile, iubesc tot ce e bun si bland si ce nu ma poate rani inapoi...
acceptarea, ca exista ceva mai puternic decat propriile limite intelectuale si sufletesti, ca exista un substantiv mai mare si mai specataculos decat persoana ta, cere multa intelegere si daruire... mereu am avut libertatea de a alege. trebuie doar sa nu ne fie frica sa alegem.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Odata...candva am sarutat si eu buzele tale. Nu imi gasesc inspiratia necesara acum sa scriu ceva impresionant si nici nu ii vad rostul.Sa stii ca inca nu te-am uitat si in lumea asta sunt si oameni care tin la tine, desi ne intalnim rar si doar pe strada, fiecare in drumul lui inca mai arde o flacara in mine care imi spune sa fac un pas in fata si sa te opresc din drum, dar ceva ma opreste si ma intoarce pe drumul meu.Probabil ca nu iti trece prin minte cine sunt, dar nu am sa pot uita buzele tale din acele veri calde care se intamplau acum cativa ani, imi place cum crescand ai devenit tot mai inteligenta dar sper ca a ramas in tine acea fire jucausa.Continua sa faci ceva ce iti place pt ca nimeni nu are puterea de a ne lua gandurile (macar atata avem si noi in tara asta)! Te pup dulce.

Anonim spunea...

hey nu ai mai scris nmk de 10 zile

cristinutza spunea...

anonimule... asa-i... o sa mai scriu doar ca le mai triez un pic, le mai gandesc... scriu doar ce mi se pare important in anumite momente... iar in ultima vreme am prea multe amestecate si rasucite si gandite incat o sa le pun la momentul potrivit, atunci cand o sa mi le accept eu. merci ca-mi vizitezi blogul.

sergiu spunea...

anonimul cu hey ....e bruchi:)

cristinutza spunea...

ceaau bruchi>:D< mersi ca citesti:D