joi, iulie 23

ultima noapte secetoasă.

Visurile. Cele mai frumoase amăgiri. Realitatea, care mă trage de picioare de fiecare dată când mă înalţ prea sus în nori, nu are nicio culoare. Adică, vezi tu, şi eu şi tu şi noi vedem culorile obişnuite: negru şi alb. Câteodată gri. Dar culorile, adevăratele culori ale curcubeului le văd doar de pe nori. Normal, privind doar sus. Acolo unde visurile mele plutesc liniştite acoperite de stelele pe care noi le vedem albe de aici de jos. Ele sunt culori, sunt visuri.
Sunt zile în care nu-mi amintesc de lucrurile care mă fac fericită. Într-o zi e un compliment, într-alta un zâmbet, în alta un suc cu prietenii, într-alta e iubirea. Pur şi simplu. Sunt zile în care nu-mi amintesc.
Mă gândesc acum că ar trebui să plâng. Un plâns serios şi sincer. Trebuie să mă eliberez de uitare şi de decepţii. Lacrimile ar trebui să mă ajute, ca atunci când îţi ceri iertare. M-aş simţi mai bine.

2 comentarii:

Hannah spunea...

Buna vrei sa-ti adaugi blogul/urile pe directorul meu de bloguri?
http://directordebloguri.blogspot.com
Cu bine Hannah

Homeless spunea...

"visurile mele plutesc liniştite acoperite de stelele"

Superb :X