luni, august 3

lămâie.

Dacă îţi bagi degetul în ochi după ce ai strâns în mână o lămâie, te ustură ochiul.
Azi mi-am băgat degetul în ochi. Să nu credeţi că sunt vreo sado-masochistă sau ceva de genul. Din greşeală. E ciudat că un "semn" de acest fel (adică deget->ochi->au!) te poate face într-un final să deschizi ochii cu adevărat. De ce? Pentru ca aerul plin de poluanţi să îţi mângâie irisul colorat şi să te facă să plângi. Prin urmare, realitatea te caută-n ochi şi bate în geamuri. O realitate caldă de vară cu ferestrele larg deschise, cu haine cât mai puţine şi cu tone de sticle goale.
Îmi place ca vara să mă gândesc la iarnă şi iarna să mă gândesc că ce bine e (câteodată) vara. Dar nu prea vară, că aşa e prea cald şi avem puţine sticle. Aberaţiile au scuze. Ba e cald, ba că e soare, ba-i prea mult vin. Nu contează. Scuza-i scuză pentru că poate.
Îmi voi da în judecată prietenii care omoară muşte. Da! Sunt hotărâtă.
Am auzit că trenurile care stau în gară, deobicei pleacă. Nu ştiu exact unde merg fiecare dar ştiu că se duc. Într-o zi când mă voi sătura de lumea asta plină de maşini, mă voi sui într-un tren care nu ştiu unde va merge şi voi merge şi eu cu el.
Mi-am amintit. Mi-am cumpărat o pânză pentru ţânţari ca să am grija de ei. Eu stau afară, ei înăuntru. Am lipit-o cu scotch de tavan. N-am găuritor de pereţi.
Lămâile ustură tare de tot!
Ar trebui să strâng în mâini mere.
Pentru că miros frumos.
E verde?

15 comentarii:

Anonim spunea...

Să nu foloseşti niciodată un ardei iute, mai ales unul mexican!
De asemenea, ajută să aprinzi becul, lanterna, o lumânare, poţi foarte uşor evita să-ţi mai bagi degetele-n ochi.

uvegrengroez

cristinutza spunea...

:)))
Multumesc de sfat! Voi avea grija sa evit ardeii iuti pe intuneric!:)))

veres florian spunea...

scrie o povestire de la inceput la sfarsit, ai talent.
mai citeste cristos versus arizona.

cristinutza spunea...

Multumesc ca mi-ai recomandat cartea. O voi citi. Cat despre povestire... va aparea.:D

veres florian spunea...

k!
kurt vonnegut se aseamana in scriere cu tine. jose saramago tot asa.

SunLoVeR spunea...

imi place descrierea ta...si partea de jos cu pozici:X pare dulce rau pupicul ala:P

esti simpatica si te pricepi la scris..bravo!!

Bogdy spunea...

lămâie (replică)

În sertar am descoperit o lămâie putredă
în fructul ei urla ura
am scos-o
am îmbrăcat-o în haine de cerşetor
şi am trimis-o să cerşească din oameni iubirea
a venit cu o tânără care spunea că se numeşte “Iubire”
corpul ei avea aroma unui cocktail de fructe
în loc de sâni avea ciorchini de struguri dulci
ochii ei erau lagune albastre prin care înotam gol
şi recifuri multicolore printre care zvâcneau peştii emoţiilor proprii
m-a atins şi m-a magnetizat cu iubire
m-a luat de mână şi am fost străbătut
de curentul electric al dorinţei
deja mă gândeam la pat
ca la un paradis în doi
m-a respins pe motiv că era “Iubirea ideală” şi nu carnală
şi a dispărut
nefericirea a luat înfăţişarea unei frustrări negre
mi-am smuls iubirea dinlăuntru
am pus-o într-un pahar cu apă
peste care am stors lămâia putredă
şi am băut conţinutul
cu soare cu tot!

cristinutza spunea...

Wow Florian, ma simt magulita ca-mi asemeni scrierile cu cele ale lui Kurt Vonnegut si Saramago. :)

cristinutza spunea...

Multumesc Sun Lover. >:D<

cristinutza spunea...

Bogdy... m-ai lasat fara replica:D.
Superb!

un nimeni celebru spunea...

un rezumat imi face cineva?

Jesus of Oradea spunea...

noa, recunosc ca scrii bine, chiar daca melodramatic, aiurea si un pic siropos, dar fain. Insa pana la Vonnegut si Saramago mai ai. Un drum de-o mie de mile incepe cu un singura pas :P
am ramas fara lamai astazi

cristinutza spunea...

Thanks Jesus.
Mai cumpara lamai. Niciodata nu ai destule lamai:D

Adia spunea...

ma chiar deruteaza blogspot-ul. comentariul de la articolul de mai sus..trebuia sa fie pentru articolul asta :p
mai greseste omul, nu?
iar la cel de mai sus iti comentez aici, ca sa fie in X :)
m-am hotarat sa te trec la blogroll :)

cristinutza spunea...

Iti multumesc Adia! >:D<