duminică, august 30

parfum.

De fiecare dată când trece cineva pe lângă mine închid ochii şi inspir. Când un om trece pe stradă, lasă în urma lui un strop din parfumul său.
Îmi place să miros oamenii care trec pe lângă mine. Iar dacă nu trec ei, merg eu spre ei.
Azi am simţit zeci de parfumuri şi mirosuri. De la transpiraţie, la săpun, până la parfumuri scumpe şi ieftine. Fiecare bărbat, femeie, tânăr sau bătrân au lăsat în urmă o bucată din ei, pe care eu am simţit-o. Îţi pot spune foarte multe lucruri despre o persoană pe care doar am mirosit-o. Am mirosit azi sportivi, bătrâni, fete cu parfumuri dulci. Am mirosit o fumătoare şi un tânăr ce mirosea a săpun.
Când trece cineva pe lângă mine închid ochii, strâng genele şi pentru o clipă intru în lumea celui ce-mi deschide, fără să ştie, uşa. Înainte de a-şi lăsa parfumul pe nasul meu, îi studiez pe cei care se arată în faţa mea. Prin geamul meu de sticlă văd oameni. Câteodată parfumul pe care-l simt după ce văd persoana, mă dezamăgeşte. Alteori este exact ce mă aşteptam sau poate chiar mă impresionează.
Nu sunt Grenouille. Nu vreau să ştiu cum pot păstra mirosul. Îl păstrez pentru o clipă ca apoi să-l înapoiez universului. Să se amestece cu aerul ce-l respir.
Îmi simt acum propriul parfum. E atât de dulce încât mă sufocă. Dar îmi place starea care mi-o transmite.
Eu, când merg pe stradă miros oamenii care trec pe lângă mine.

8 comentarii:

eveln spunea...

inca din primele rinduri m-am gindit si eu la "Das Parfum" de P. Süßkind... :)

raza de soare spunea...

superba postare...m-ai lasat traznita...chiar nu ma gandeam cat poate sa insemna un parfum...ca te poate introduce in viata persoanei respective...ca poate dezvalui povesti nestiute...mersi pt dezvaluire...e o adevarat revelatie:D

alle001 spunea...

si eu am citit "parfumul". imi place sa vad persoane cu aceiasi lista de lectura ca mine.
bravo tie. "spor" in scris :)

Monitzy spunea...

ciudat. si eu fac chestia asta.
si imi imaginez ca nu mai sunt singura...patrund miseleste in intimitatea celor care, cum spui tu, imi deschid involuntar o usa...

Monitzy spunea...

ah...si ghici ce ai simti acum in urma mea?

am sare pe mine si miros a fericire.
o fericire nostalgica, though...

Sadd spunea...

sunt curios ce zice parfumul si pielea mea ... :))

Adia spunea...

doamne cat de frumos...niciodata nu m-am gandit la parfum in felul asta. (doar la al meu,poate sunt egoista)
oricum..prima impresie e ca esti cu adevarat profunda. o sa citesc si mai departe, dar nu cred ca o sa se schimbe

Cata :D spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.