Oglinzile adăpostesc lumina în ele. Razele inundă camera ameţită de praf şi prafuri grele, împrăştiate pe podea. Covorul e de iarbă verde plină de flori de câmp. Deasupra firelor de iarbă planează albine şi fluturi multicolori. Un copac înalt, decojit, străjuieşte încăperea mică, de zahăr. Stau întinsă în iarbă. Cu ochii închişi, îmi plimb mâinile deasupra covorului verde. Mâna mi se împleteşte în lungimea lor. Îmi afund mâna între ele si le rup. Mirosul crud al ierbii îmi învăluie rapid simţurile. Trag aer adânc în piept şi mă ghemuiesc ca-n burta mamei. Mă rostogolesc cu ochii închişi şi acum îmi ţin respiraţia...
O secundă, două, trei...
Îmi amintesc de munte. Iau amintirea şi o înrămez. Mă uit la imagine şi simt prăpastia din faţa mea. Cu mâinile întinse, simt aerul ce-mi atinge faţa. Uit ce e în urma mea şi privesc doar minunea golului de sub mine cu ochii sufletului. Văd munţii. Fac un pas...
Cad din amintirea mea. Mă trezesc din nou pe covorul meu de iarbă. Mâinile mi s-au desprins din încleştare. Zâmbesc şi plec.
Vreau să plutesc pe nori de iubire...
miercuri, august 12
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
si eu...
nori de iubire...8-> suna pufos...si cald...si limpede...placut la atingere, alb imaculat...ce poate fi mai frumos?:X
frumoasa postare...apropo si mie mi-a placut Via Mala:D
Eu deja plutesc. Iti doresc si tie la fel.
Hehe! Stiu ca ai ceva fantezie!
si eu plutesc...da dupa un cui..xD
imaginatie, imaginatie, imaginatie...
vad ca pe blogspott nu poti comenta la descriere, asa ca iti scriu aici sa nu cresti niciodata mare :)
Trimiteți un comentariu