marți, iunie 9

duminica, 7 iunie 2009 ora 20:21

sunt o sentimentalista .
duminica, 7 iunie 2009
ora 20:21

Din stanga venea cu viteza un "bolid" albastru. Defapt, era o Dacie 1310 veche si aproape ruginita, de ma mir cum ii mai pornise motorul pentru o asemenea calatorie pe strazile orasului.
Stateam pe locul din stanga al unei masini rosii [tot D(r)acie da' mai noua], pe bancheta din spate, in spatele taximetristului (ulterior am aflat ca NU e cel mai potrivit loc de stat in masina!). Ne-a izbit cu putere botul "gigantului" albastru, penetrand violent laterala masinii in care ma aflam.
Dupa lovitura, cat si in timpul coliziunii eram constienta, dar acum nu-mi amintesc exact ce s-a intamplat. Nu stiu daca era verde sau nu semaforul, sau daca mai erau masini in jur.
Soferul de taxi m-a intrebat daca ma simt bine. Ma durea putin capul asa ca a chemat SMURD-ul si apoi Politia.
Incercam sa dau de parintii mei care nu erau in localitate. Nu vroiam sa ii sperii, dar era mai bine sa stie ce am patit, pentru ca incepeau sa rasara intrebari din toate partile: "Ce te doare?", "Ai fost constienta?".
-ninoo ninoo-
Se-auzeau sirenele ambulantei rosii ce venea repede la locul accidentului. Atunci vorbeam cu mama si a venit un doctor batran la mine, ce mi-a zis: "Nu e politicos sa vorbesti la telefon cand cineva incearca sa te ajute!" si m-a dus in ambulanta. Nu mai fusesem niciodata cu ambulanta.
Inauntru era un pat pe mijloc si doua scaune pe lateral. Asistenta m-a asezat pe un scaun si mi-a cerut datele si numarul de telefon. La fel a facut si politistul, care dupa cate imi amintesc era foarte dragut. Doctorul a urcat pe bancheta din fata a ambulantei si eu am ramas in spate cu asistenta cu parul rosu. S-au pornit sirenele, in semn de urgenta si am luat drumul Spitalului Judetean. Pe tot drumul am revazut ce s-a intamplat si treptat mi se forma in minte o idee pentru un nou roman inspirat din accident. Aveam intiparit pe fata un zambet: "Hii merg cu ambulanta!". Defapt, faceam pipi pe mine. De la asta incepuse defapt, totul.
Eram ametita si ma gandeam apoi la interogari si la fobia mea de spital. "Spitalofobie"? Exista asa ceva? Si daca nu e, eu sunt sigura ca am!
Faceam pipi pe mine. De-asta am luat taxiul.


aceasi zi
ora 20:59

Eram de cateva minute in spital si cum nu aveam nimic grav, am fost lasata sa astept... Stateam intinsa langa un frigider intr-un dreptunghi delimitat de perdele verzi. De-asupra mea stralucea un patrat cu neoane. Ca in filmele americane, am inchis ochii si i-am deschis incet, incet si vedeam patratul cu neoane printre gene. Interesanta senzatie!
Ma aflam la parter sectia URGENTE (non-urgente). In jurul dreptungiului meu non-urgent, se aflau altele mai urgente. Am auzit de multe ori psudonimul "Bunicul". Nu, nu e ceva spion secret sau ceva care se termina in 007. Bunicul avea probleme cu prostata. O alta fata venise aici dupa ce lesinase. Zicea ca ii e somn si nu stia de ce. Venise pentru inmormantarea tatalui ei. Mai era si o Bunicuta cu probleme cardiace si multi oameni ce veneau si plecau.
Erau multe discutii in aer. Toate medicale. O asistenta se plangea ca are colici si altele vorbeau despre un tanar care suferise un accident si acum era in Bucuresti.
Nu iti aloci foarte mult timp sa te gandesti la cate mii de probleme au oamenii. Cate boli si afectiuni ce ii poarta in fiecare zi pe la urgente, incercand sa isi lungeasca cu macar un an, doi viata.
La patul meu l-am revazut pe doctorul zambaret de pe ambulanta. Semna ceva hartogarii. A venit la mine sa ma intrebe cum ma simt. Eu radeam. Mi-a vazut aparatul si a inceput sa rada. A facut misto ca-i stirb, cu dintii la reparat si ca eu imi indrept dintii. A ras tare. Apoi m-a salutat si a plecat.
O batrana asistenta imbracata in alb s-a apropiat de mine. M-a intrebat cum ma numesc si i-am raspuns. Desi batrana, avea niste trasaturi frumoase. Avea parul alb prins la spate. Ochii, gura, nasul toate mici si pe fata mii de linii fine si mai putin fine.
Parea ingrijorata, si capul si-l misca in stanga si in dreapta in semn de dezabrobare, tinandu-si ochelarii roz cu mana dreapta sprijiniti de barbie. "Parca sunt nebuni. Sanatate!". I-am multumit si mi-am afundat din nou privirea in tavanul alb, calatorind pe taramnul senzatiilor si sentimentelor mele.
Apoi a venit mama. Ma durea capul destul de tare si durerea se plimba din stanga in dreapta si invers. Am ramas din nou singura cu mine. Am fost dusa apoi la Radiografie unde o doctorita frumoasa mi-a facut patru filme. Si ea m-am intrebat despre cele petrecute. Eram putin derutata si confuza. Durerea aparea si disparea. M-am reintors pe patul meu din dreptunghiul verde unde am asteptat rezultatele.
Stateam, privind in gol cand a venit un politist sa imi puna cateva intrebari. Nu pot decide cine e vinovatul sau nevinovatul cand nu sunt sigura de ceea ce stiu.
Pur si simplu nu stiu ce s-a intamplat.
Eu defapt, vroiam sa fac pipi...

26 de comentarii:

Anca spunea...

Cristinutza,sper ca esti bine...Pupici!!!
PS:Si eu am spitalofobie...

cristinutza spunea...

Sunt bine! Mersi Anca >:D<

I. spunea...

acum ai un pretext pentru unele acte de nebunie :).

cristinutza spunea...

Doar unele acte de nebunie?!
Piticutul de pe creier isi da singur foc la valiza. Asta-i nebunie sau nu?:))

I. spunea...

depinde si momentul cand o arde. si pentru ce era destinata valiza aceea?! cred ca amandoua stim raspunsul la aceasta intrebare..

cristinutza spunea...

Cred ca era o valiza plina cu sarmale si de-asta e atat de pornit. Oricum, piticutul are si el la randul lui alti piticuti care si ei isi dau foc la valiza. [din diferite motive]
Cine mai are pititcuti? Sa le facem cunostinta unii cu ceilalti.:D

Adi spunea...

prea mult suferi tu cu accidentu' asta

cristinutza spunea...

Chiar asa crezi? Eh, trebuie sa mai sufere oamenii din cand in cand.... Ca apoi sa se bucure mai mult de ceea ce au. Eu ma bucur ca am supravietuit si ca Piticu' meu e fericit!

Adi spunea...

te bucuri ca ai supravietuit?nici n-aveai ce sa patesti avand in vedere ca ala CU DACIA 1310 o intrat in loganu' in care erai cu vreo 15 km/h.

cristinutza spunea...

Ei si tu. Nu in fiecare zi sunt implicata intr-un accident... Indiferent cat de grav sau nu e el.

Adi spunea...

"ei si tu",poftim?
degeaba,n-are rost sa te lauzi cu asta.eu as putea scrie o carte la cate am patit la viata mea...

cristinutza spunea...

Adi, scrie-o!
Fiecare experienta a unei persoane e unica pentru el si nu cred ca trebuie sa existe comparatii. Nu ma laud. Am povestit ce am simtit.

Adi spunea...

nu o scriu.n-am de ce s-o scriu.
poate ai simtit prea mult pentru un...nimic.

cristinutza spunea...

Iti multumesc pentru grija ta de a ma face sa inteleg ca evenimentul prin care am trecut nu a fost... important.

Laurenţiu spunea...

Chiar in decembrie 1989, imediat dupa revolutie, am plecat cu parintii spre Calarasi la matusa mea. Tatal meu s-a angajat intr-o depasire si un copac bolid statea cu viteza pe marginea soselei. Din cauza pojghitei de gheata, copacul a patinat exact in masina noastra, aruncandu-ne bagajele la 10 - 20 m in urma noastra. Viteza copacului ne ametise pe toti, dar cel mai mult pe mama. Parbrizul a venit cu viteza in fruntea mamei mele. Saraca mea mama, in saptamna urmatoare era vanata pe toata fata si se temea sa nu fie vazuta de vecini ca sa nu se creada ca a fost batuta de sot. Nu am inteles niciodata de unde avea temerea asta, pentru ca tata nu o batuse niciodata...pana atunci...Revin la accident. Eu eram pe bancheta din spate. Nu am patit nimic. Tata in schimb a indoit volanul Olcitului de frica. Dupa impact, a coborat din masina cu fata specifica vinovatului care este speriat. Ne-a ajutat o basculanta. Ne-a remorcat pana la cea mai apropiata casa unde ne-am parcat masina mototolita. Apoi ne-am cazat la un hotel, fiindu-ne teama sa nu fim etichetati drept terorirsti. Mama cel putin era cea care avea astfel de idei. Cam asa a fost accidentul meu.

cristinutza spunea...

Laurentiu, Laurentiu. Daca nu te-as cunoaste...

Sa-ti mearga bine de-acum incolo si sanatate mamei tale!

PS: Ma bucur ca am gasit un individ pentru clubul "Loc de dat cu capul".

Adi spunea...

n-ai pentru ce.
fii fericit laurentiu ca mama ta e inca in viata.
accidentul meu...acum vreo 4 ani...ma plimbam linistit cu iubita mea intr-o minunata zi de primavara.un idiot cu audi-ul lui a vrut sa ii arate celui din dreapta lui cat de bine stie el conduce,dar acesta a pierdut controlul volanului si a intrat in mine si in iubita mea.eu am avut piciorul drept fracturat si capul spart,iar ea....ea murise pe loc.asta e unul dintre accidentele mele...

cristinutza spunea...

Imi pare rau Adi...

Laurenţiu spunea...

Imi pare rau pentru ce ai patit. E bine ca a ramas cineva sa povesteasca despre asta.
Uite ceva peste care am dat intamplator.

http://opinforeview.blogspot.com/

Adi spunea...

eh,am trecut peste.foarte greu si cu foarte mult ajutor.

Laurenţiu spunea...

Da. E intradevar bine ca sunt oameni imprejurul nostru care sa ne ajute in astfel de momente. Se pare ca aici este un astfel de loc.

cristinutza spunea...

Ma bucur ca esti bine acum Adi... *hugs*

Adi spunea...

cine a zis ca acum sunt bine?
multumesc pentru "hugs"

cristinutza spunea...

Ziceai ca ai trecut peste... greu, dar ai trecut... Daca nu esti totusi bine, iti doresc sa fii candva. E important.

cristinutza spunea...

*hugs*

iulia spunea...

Ce frumos povestesti! E o adevarata aventura sa ajungi pe la ''urgente'' ..e locul in care realizezi poate mai bine decat oriunde altundeva cate probleme au oamenii si cat de putin importanti sunt ei, pentru ca oricat de zambareti ar fi cei care sunt acolo sa ii ajute, asta nu ofera nicio siguranta. E suficient faptul sa fii acolo si sa te scarbesti de tot.