miercuri, septembrie 23

un fel de rămas bun. alt început.

Stăteam în timpul orei cu ochii lipiţi de ceas. Priveam cum se scurg încet secundele în încăpere. Un cântec de dragoste mergea la nesfârşit în mintea mea. Auzeam ca prin vis vocea profesoarei de fizică. Mişcări circulare? Pluteam în altă lume... Sufletul mi-era uşor. Mi-e atât de dor...de-ai şti...cât mi-e de dor...

Boggie trăieşte încă. Cred că ma aşteaptă. Sper că a mâncat tot. Stă în pahar. O voi scoate la plimbare când ajung la ea. O duc pe balcon. Îi place acolo. Azi, e ziua ei. E mare, are 3 zile deja. E fericită.

Timpul fuge de noi? Sau nu ştim noi măsura bine timpul?
Timpul meu îl măsor în iubire. În fiecare zi iubesc. În fiecare zi mă indrăgostesc mai mult.
Cuvinte frumoase: zâmbet.
Sunt plină de culori. Aşa e când iubeşti? Eşti colorată?
Cuvinte frumoase:pat de flori.
Cuvinte frumoase:prieteni.

Nu-mi vine să cred că pleci... Cu cine voi mai vorbi? Cu cine voi mai ieşi la plimbare, la suc, la poveşti? De ce trebuie să creşti? Şti că atunci când un puişor creşte, trebuie să plece, trebuie să facă loc celui mai mic. Eu...eu...eu nu vreau ca surioara mea să crească mare... Vreau să rămâi sau vreau să-ţi fie bine?
Vreau să-ţi fie bine. Mai ales acum - ştii tu de ce :D.
Îmi va fi dor de tine, Monitzyco' >:D<
"mai trec pe la voi, poate marţi, poate joi
poate peste un an sau poate doi..."

3 comentarii:

Moni spunea...

oai cum sa faci chestia asta?! urasc despartirile. si acum mai mult ca niciodata...

Ana Gabriela spunea...

superb...timpul trece fara sa ne intrebe...

Cristina spunea...

@ Monitzy: I miss you!

@ raza de soare: De ce crezi ca face asta? Doar pentru ca poate?