mii de vise frante aruncate pe cer.

voi oamenii imi dati incredere.dar imi si frangeti aripile intr-un final.imi smulgeti visele de la radacina si lasati pamantul gol sa strige dupa mine...ma taiati in mii si mii de bucatele si le imprastiati pe cer.si nu stralucesc deloc acele franturi de sticla mata...stau pur si simplu.nici macar nu leviteaza.culoarea lor se pierde,incet,incet in albastrul cerului si dispar pentru totdeauna in univers.
sunt miliarde de oameni.in fiecare zi,mor si se nasc alte milioane.
oare ce insemnam noi pentru universul asta mare?
ce importanta are ca milioane de copii invata acum sa mearga?
sau ca milioane de copii invata sa vorbeasca?
ce importanta are ca un baiat se indragosteste,acum,pentru prima data de o fata?
ce importanta are ca milioane de cupluri se casatoresc,sau isi plang persoanele pierdute?
ce importanta are pentru tine faptul ca in alt colt al lumii o fiinta se naste si alta moare?
adevarul e ca nu are nicio importanta.nimic ce nu are legatura cu noi nu ne intereseaza.ne gandim la noi doar,si la maxim 5 persoane in plus.universul nostru...e minuscul,microscopic.
am putea sta 1 minut acum,cat citim aceste randuri,sa ne gandim la ceilalti oameni din lumea asta mare...
avem vise...multe vise...si oamenii ne dau incredere sa ne urmam visurile.sau ne impiedica sa le urmam.un calcul simplu:6 miliarde de oameni in lume...un milion de vise pe persoana...multe miliarde de vise in fiecare zi...facute bucatele pe cer si asa avem stele! si uite,acum ma uit pe fereastra,dar sunt nori,insa sunt sigura ca sunt acolo visurile oamenilor!
noi,oamenii,acordam incredere...dar rupem aripile prin indiferenta noastra,prin uitarea noastra,prin egoismul nostru...
ar trebui sa fim mai buni.
depinde doar de noi.