paralelicum?

Au trecut zile, nopţi pe lângă ea.
Copile, nu gândi.
Are nevoie să-şi scrie sentimentele şi totul dar se simte urmărită, încătuşată-
Era mereu Fericită. Cel puţin aşa credea. Avea jucăriile ei făcute din sfoară şi hârtie lipite cu lipici. Avea un Zmeu, ce-l înalţa la ceruri... Scria scrisori câteodată... Spera ca Cineva să o audă cu urechea stângă, bolnavă.
După ce a murit Ştefan, înălţa în fiecare zi zmeie cu scrisori.
În fiecare zi înălţa...
Cât de mult poţi cădea?
Până unde?
Unde te opreşti în ceva ramuri miraculoase pictate de-o mână salvatoare?
Unde? Când?



"
Mă simt Paralelipiped-
am colţuri şi sunt pregatită de atac.
pe cine? nu ştiu
încă, dar voi găsi pe cineva... voi acţiona.
nu de alta, dar nu mă mai încap în plămân.
şi-am doi. uscaţi.
aş vrea să fug, să mă ascund, să nu mai vad.
să-mi pierd paşii în noroi şi-apoi să ningă peste ei...

"