miercuri, ianuarie 13

dragă.

"Nu îmi poţi lua asta."
Îmi permit să scriu aceste cuvinte. Fac parte din versurile unei iubiri.
A trecut o vreme şi o încă una în care am fost... plecată. Mi-a lipsit iubirea. Mi-a lipsit chiar şi durerea provocată de ea.
Simt că m-am trezit dintr-un somn adânc. Totul în jur pare să recapete culorile pe care nu le-am mai văzut de atât de mult timp. Am fost paralizată şi uitată într-o lume prea banală, prea goală.
Nimic nu ţine la nesfârşit. Îţi frânge inima la momentul potrivit. Nimic nu mai stă în puterile tale...
Scriu, de fiecare dată cu gândul la o anumită persoană din viaţa mea, fie că citeşte, fie că nu.
Încerc să trec peste bariera pe care am ridicat-o singură.
"Eşti munte, eşti mare."
Eşti etern. Eşti suflet.
Mă faci mereu să zâmbesc, dragule.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bine că ai trecut peste!
P.S. foarte frumos scris :)

Cristina spunea...

Am trecut peste si sunt pregatita sa cad din nou. In iubire si tot ce deriva din ea...