soare.zapada.cristina

iarna mea.

2011-06-23T23:51:00.003+03:00

Te-am visat noaptea trecută.

Era iarnă. Iarna mea prăfuită şi veche şi atât de rece de care mi-era atât de dor. Aşteptam tramvaiul şi cred că te aşteptam şi pe tine. Era frig şi aşa înfofolită în fularul meu colorat, am urcat. Fără bilet. Bineînţeles, controlorul mă aştepta. Afurisitul. Mi-am căutat biletul pe care nu îl aveam, peste tot. Şi atunci ai apărut tu, din mulţimea de oameni înfriguraţi. M-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat. I-ai spus controlorului să ne ierte - eram îndrăgostiţi şi aiuriţi şi nu aveam bilet. Spre suprinderea mea, ne-a lăsat să coborâm la următoarea staţie fără să fim pedepsiţi. Am coborât amândoi ţinându-ne de mână. Erai frumos şi îmi era frică să te privesc. Te-ai desprins de mănuşa mea şi ai luat-o pe drumul din stânga. Mi-ai şoptit numele tău înainte să te îndepărtezi prea mult. Eu, am continuat să merg tăcută înainte. Nu m-am uitat în urmă, deşi acum mi-aş fi dorit să o fi făcut.

M-am trezit şi te-am uitat. Până mai devreme, când ai apărut din nou. Sub altă formă, altă faţă dar aceaşi îmbrăţişare. De unde ştiai tu, că ador îmbrăţişările?

cercei.

2011-06-02T09:49:00.001+03:00

Mă pierd din nou, puţin câte puţin. Azi o şuviţă, ieri o geană şi mâine cândva, îmi voi pierde şi ochii. Se întâmplă ca de fiecare dată.

În fiecare dimineaţă îmi pun cerceii în urechi cu gândul la el, în speranţa că azi ne vom revedea. Azi nu am cercei în urechi şi îmi simt auzul uşor. Mă copleşeşte puterea cerceilor atinşi de el de atâtea ori. Mă doare să îi port. Poate că m-a uitat aşa cum i-am uitat şi eu prezenţa. Nu l-aş mai recunoaşte dacă ar sta lângă mine. Nu l-am mai atins demult şi ma întreb oare dacă el există cu adevărat...

la?

2011-02-15T21:06:00.005+02:00

La întrebarea "Când ai iubit ultima dată?", pentru mine întrebarea sau răspunsul ar avea legătură poate cu ultima dată când am fost iubită. Nu-mi amintesc dăţile în care m-am simţit iubită cu acordul meu fără să fiu violată de iubiri pe care nu le doream.
Oare iubirea mea se vede?
(...)Cu siguranţă e ceva mai mult decât ştim noi; cum altfel să ne fi găsit ochii în lumea aceasta? Cum de ne-am găsit abia azi? Pentru că sunt atât de întâmplătoare întâlnirile noastre, ne surprind de fiecare dată. Şi amândoi ştim că ne aşteptăm unul pe celălalt, ascuns. Am un vag sentiment că nu ne vom mai vedea niciodată. Simt că a plecat atunci când l-am sărutat ultima dată.

un+ul.

2011-01-12T00:13:00.003+02:00

Bineînţeles că a uitat. A uitat totul. Poate că luna e pe jumătate pe cerul murdar dar... dar eu tot îi văd bucata cerească ce strălucea în acea noapte.
Bineînţeles că vrea să uite. Nu îmi doresc asta dar tocmai pentru că ştiu... Parcă aş vrea să văd o fărâmă de suferinţă. Dar nu. E mai puternică decât mi-am imaginat vreodată, dorinţa de lăsa în urmă, de a ascunde, de a arde ca o lumânare pe un altar al unui zeu coborât pe pământ. Căci muzica, la fel ca cei de dinainte, îi legă prin ochi fără consimţământul lor, şi aşa, prinşi, doar unul a reuşit să scape din mreje. Dincolo, am fost eu.

fum albastru.

2010-12-16T19:55:00.003+02:00

-De ce nu mă iubeşti aşa cum îţi iubeşţi ţigara?
Stătea nemişcat în uşă. Mă privea intrigat în timp ce sorbea din ţigara aia afurisită. Mai trage încă un fum, ţinând-ul în plămâni câteva clipe. O stinge cu grijă în scrumiera în formă de budă şi vine să mă strângă în braţe.
-Te referi la felul în care o scot din pachet? Cum o ţin între degete uşor, fără să o rănesc?
Deja mă înnebunea.
-Apoi cum leneveşte între buzele mele, sărutând-o în timp ce fumul albastru şi dulce îmi inundă plămânii negri? Scumpa mea, am o relaţie mult mai lungă cu ţigările. Eşti geloasă?
13 decembrie 2010

am.

2010-11-24T23:14:00.002+02:00

am mirosit o iarnă prăfuită şi veche. Aceaşi iarnă ce vine şi pleacă, acelaşi cerc de zăpadă ce se lasă aşteptat prea mult. Acelaşi cerc în care mă consum şi mă adun şi mă arunc... şi mă arunc. Şi aceaşi singurătate intr-o iarnă mai nouă, mai prăfuită, mai toxică, mai plină de nori şi stele amestecate între ele.

juoi.

2010-11-18T23:17:00.002+02:00

Atât de multe joi. Şi azi e joi şi mâine... şi mâine.
Am ales să plec atunci când ar fi trebuit să stau. Şi invers.
Ar fi fost frumos şi... Încep să şterg, să scriu, să şterg, să te şterg, să te uit, să, să...
Nimic din ce era nu a mai fost şi nu mai e şi nimic nu înţeleg din ce ai fost, din ce ai mai rămas, din ce te-ai transformat, din ce ai uitat, din ce-ai zâmbit când mă ţineai de încheietură. Nu de mână. Aşa, ca să nu cad, singură de pe pod. Să cad cu tine.

scurt.

2010-10-28T17:52:00.002+03:00

Mi-e teamă că te-aş putea uita. Te-aş uita azi cândva, cumva. Ca o amintire ştearsă. De parcă aş fi Clementine.

aşa cum scriam pe caiet şi cum nimeni nu mă credea.

2010-10-08T19:01:00.002+03:00

Şi m-ai pierdut aşa cum mă aşteptam să o faci. Dacă ceva e bun, lupţi pentru ceva. Dacă e prea simplu, prea complicat, prea îndecis... dă-i şanse. M-ai pierdut aşa cum sperai să o faci. Brav, fără lacrimi pentru că lacrimile au rămas la mine şi nu le-am vărsat încă. Pentru tine nu le voi vărsa... Nu meriţi acelaşi tratament mizer cu care onoram vechile sicrie de iubiri. Nu pot spune că te-am iubit. Nu m-ai lăsat. Însă m-ai îndrăgostit. Mi-a plăcut, m-a durut şi doare. Închei pentru prima dată un capitol uscat şi demn, aşa cum ar fi trebuit să-mi fie dimineaţa asta murdară şi grea de octombrie. Nu sunt realistă, sunt o visătoare... M-ai speriat... Sunt sigură că e mai bine aşa. Azi, cel puţin. Mâine... Poate mâine... Joi... Poate peste un an sau poate doi spuneai cândva.

atât.

2010-10-05T15:20:00.004+03:00

-Nu mă lăsa aşa... Mă vei pierde...
-...

-Serios. Vorbesc foarte serios. Mă vei pierde.
-...

-Îţi pasă?
-Nu ştiu.

-Când vei afla?
-Nu ştiu.

-Îţi spun, mă vei pierde...
-Ştiu.

Te-am stins ca pe-o ţigară devorată pe pieptul meu. M-am scuturat de amintirea ta uscată care s-a rostogolit ca un bolovan pe şoldurile mele rănite, rănindu-mă şi mai mult. Te-am ascuns şi te-am uitat în scorburi de copaci în drum spre mare. Te-am lăsat să te consumi de prea multă iubire, singur...

ars.

2010-10-02T11:30:00.003+03:00

Am visat că am ars. Mi s-a ars pieptul şi căutam ajutor. Mă ustura, mă durea însă am continuat să merg pe stradă. Mergeam undeva, nu singură ci cu cineva pe care nu-l vedeam. Tot visul era o aşteptare. Şi am aşteptat. Simţeam că ceva lipseşte din mine iar căldura arsurii continua să-mi pulseze pe piept.
Cu pieptul ars am luptat. Mi-am reîntâlnit vechile iubiri care nu-mi lipsesc.
M-am privit în oglindă şi am văzut cicatrici.
Am visat că plâng şi am plâns. M-am simţit atât de singură şi arsă...
E interesant cum mintea a creat acest vis. Îmi amintesc cuvintele pe care le-am spus ieri, stările prin care am trecut, emoţiile...
Când un lucru e prea bun, prea simplu, unii oameni îl complică. Nu mai gândi... Nu mai gândi...

din nou.

2010-09-30T21:45:00.004+03:00

Din nou mâine e octombrie şi azi ultima zi de septembrie. Aş vrea ca timpul să nu curgă...
Lumea lasă urme de degete murdare pe mine. Urme de noroi şi ciocolată. Asta se întâmplă când ieşi pe stradă... Lumea îşi aruncă bolile pe tine sau le scapă(ră).
Nu vreau să fac greşeli...

"Eşti frumoasă.
Eşti pufoasă.
Eşti moale.
Te iubesc.
Am terminat."

spre oriunde.

2010-09-25T12:04:00.003+03:00

Luna 8 sau infinit a trecut ca un vis. Chiar un vis.
-Ce faci atunci când e prea mult?
Prea mult... prea mult a trecut de atunci. De când cântau chitările....
Fiecare nouă poveste de dragoste e prea nouă la început.
Şi fiecare început nou mi-e atât de drag...
Prea drag.

"Amintirile mele ar trebui să fie doar ale mele. Să rămână ale mele. Am ascuns departe de (în) mine imaginile trecute. Imaginea mea trecută şi uitată... Sunt prea goală în faţa ta. Îmi place să fiu goală în faţa ta. Ascultă. Înţelege. Timpul e acum, aici. Mâine totul se pierde. Ai grijă de mine, de tine... Nu lăsa timpul să mă piardă. Timpul se va răzbuna pe mâinile mele... Mă voi putea ascunde de mine, dar de mâinile mele nu voi putea fugi niciodată. Decât dacă voi rămâne fără ochi.
Şi ţie îţi plac ochii mei... nu-i aşa?"

atât deocamdată.

2010-07-24T00:10:00.005+03:00

O ţinea ca pe o chitară, dulce, tandru, aşa cum doar el poate să o facă.
Ea îşi rezema spatele pe pieptul lui cald sub care bătea uşor o inimă. Potrivirea era perfectă. O ţinea uşor ca pe o chitară şi ea era parcă creată pentru mâinile lui... o strângere imensă a universului între două trupuri.
Mâna lui stângă era întinsă de-a lungului gâtului ei acoperit de plete arămii iar degetele pluteau deasupra părului ei într-un acord de chitară. Degete frumoase rănite de atâtea note şi minunăţii de cântece. Mâna lui dreaptă îi mângâia nurii cu un copleşitor gest de posesiune. Un deget urmat de un altul, îi cânta balade în cercuri şi ovale desenate pe harta fiinţei ei.
Îmbinarea lor a dat naştere în tăcere unei lumi noi, create doar pentru ei. Gestul atât de simplu al atingerii corzilor corpului ei a impresionat-o pentru totdeauna iar acea imagine a lor împreună a devenit tabloul care i-a schimbat viaţa.
I-a desenat lumea lui în cercuri pe piele, pe sânii rotunzi, calzi...
Ea, a sărutat mâna divină ce părea atât de moale în noaptea lor... I-a sărutat fiecare munte al degetelor, fiecare bătătură sacră ce a mâgâiat vreodată corzile lumii. Era incredibil de fericită. Respira aerul lui.
Uşor, uşor artistul se apropie de chipul fetei. Aplecat deasupra ei, o priveşte cu teamă în timp ce îi alungă o şuviţă de păr de pe frunte. Ochii lui mari şi negri se odihnesc pe pielea ei fină, alintându-i ochii ei închişi. Apoi, îşi îndreaptă buzele spre ale ei cu o deschidere ce îi dezveleşte adevărata dorinţă. Respiraţia îi devine greoaie, plină de emoţie. Apăsarea buzelor lor durează parcă la nesfârşit şi îi umple cu căldură. Ea aşteptase atât de mult timp acea clipă...

El e magician. El a îndrăgostit-o.

Atât de frumoasă e lumina din părul tău.

2010-07-10T20:39:00.004+03:00

Atât de frumoasă e lumina din părul tău... Senzaţii înnebunite de căldură în toropeala de afară... Mi-ai mângâiat ochii cu zâmbetul tău şi la fel cum mana ta a atins punctul meu, aşa sufletul tău a suflat un vapor de fericire asupra mea.

(postare nefinalizată din 10 iulie anul ăsta, descoperită astăzi)

reflux.

2010-06-20T22:36:00.003+03:00

Visul ei s-a transformat repede în realitate, într-un monolog continuu în spatele ferestrei de gheaţă. Asta a fost tot. Nu a mai rezistat...

"Am crezut că nu voi mai trece niciodată prin asta... prin atât de multă dezamăgire. Nu am crezut că oamenii îmi pot provoca greaţă în felul acesta. Defapt, acele creaturi nu poti fi numite oameni. Nu mă intereseaza scuzele pentru lipsa de umanitate, compasiune, altruism, empatie. Cuvinte pompoase şi de neînţeles pentru creaturile needucate sau poate paralizate de noile culori ale noilor cunoştinţe. Mă învinovăţesc din nou pe mine pentru prea multă încredere-ştiam că aşa-numiţii oameni nu merită încredere. Nu eşti de acord cu mine? Trebuie să am încredere? Fără încredere nu poţi clădi nimic, aşa crezi? La ce bun să clădeşti ceva care inevitabil va cădea, ba nu, va exploda, ca un dezastru de Hiroshima - şi toţi din jur sunt afectaţi de radiaţii într-un fel sau altul pentru eternitate. Toţi suntem iradiaţi de secole pentru încrederea pe care am acordat-o (ne)oamenilor care au crezut că le stă în putere să mânjească cu egoismul lor, cerul.
Şi totuşi, rănile se vor închide din nou, pregătindu-se iar pentru o dezamăgire şi mai adâncă."

a fost.

2010-06-06T00:09:00.004+03:00

Am avut vreodată nevoie de tine?
Să ştiu că iubeşti şi că înţelegi, că eşti alături...
Adevărul este că nu. Nu de tine...
Şi poate că îmi pare rău că am crezut că iubirea e iubire de fiecare dată... Când nu e decât... ceva ce ştim ţoţi deja. E nevoie să spun acelaşi lucru îmbrăcat în alte haine?
Eu ştiu că nu poţi iubi de fiecare dată, deşi doare de fiecare dată...
Te-am sărutat-
asta e ce ţi-a lipsit?

"Ce sunt eu pentru tine, nu este ceea ce însemni tu pentru mine."

şapte zile.

2010-05-26T18:24:00.003+03:00

Iubirea mea durează o săptămână. E atât de firavă încât nu poate face faţă provocării de a rezista mai mult. Ce trei ani? Ce o viaţă?
Mi-a trecut ca un fulger prin faţa ochilor. O schimbare de lumină bruscă pentru ochelarii mei sparţi. Şi oricât de mult m-aş strădui... "Sper că înţelegi..."- Nu, nu înţeleg. Explică-mi.
Iubirea mea durează o zi. De dimineaţă e frumos, amiaza e frumoasă, noaptea magică, a doua zi totul se pierde.
Nu aş vrea să mă înţelegeţi greşit, nu sunt de gheaţă, problema nu e la mine... problema e... în aer.
După voi, iubirea nu durează o săptămână? Contraziceţi-mă, vă rog. Îmi doresc dovezi de mai mult...
Prea mulţi artişti şi spiriduşi se plimbă cu barca pe sufletul meu, de parcă ar fi gratuit să faci asta. Nimic nu e gratuit. Nici măcar sufletul unui om.
Iubirea mea durează o clipă. Şi totuşi, cât durează o clipă? Cât un sărut? Cât o îmbrăţişare?
Şi oricât de mult sau puţin ar dura, ea se sfârşeşte cumplit. Atunci când iubirea dispare, mori. Şi atât.

aşa a fost.

2010-05-21T19:03:00.002+03:00

Obişnuiam să iubesc atât de mult... Atât de mult încât mă răneam singură, fără să vreau.
Când am încetat să iubesc m-am oprit din drum şi-am luat-o pe calea mult prea simplă... Calea goală. Am luat-o pe autostradă. Am mers alergând prea repede, crezând că drumul fără gropi e mai bun şi că viteza mă va salva de lume. M-a salvat şi am inspirat uşurată aerul prăfuit ce-mi intra în pori. Am luat-o pe autostrada curată, rapidă, perfectă, intangibilă de creaturi. Doar eu cu maşina mea rapidă, cu sufletul închis în remorcă de teamă ca nu cumva să îşi dorească să se înalţe. Să îşi dorească mai mult...
În fuga mea am avut suficient timp să îmi dau seama că un drum cu gropi e mai frumos decât o stradă perfectă. Chiar dacă mi se strică o roată, îmi pot odihni privirea obosită de ochelari în peisaje minunate, luminate de soare... Cu toate că nu îmi convine întotdeauna atitudinea celor din jur, îi apreciez că sunt (neterminat.)

verde murdar.

2010-04-20T21:02:00.004+03:00

Ai fost vreodată închis într-un dreptunghi de ceaţă?
În fond, lucrurile nu se schimbă niciodată.
Care lucruri?
Toate.
Aşa cum simţi nimic şi cum încerci să scrii nimicul sau să îl transformi poate în ceva şi la fel de aşa cum şti că nu vei reuşi, eşuez şi eu în încercare-mi mult prea dureroasă de a transforma ceva. Pe mine sau o bucată de hârtie. Oricare ar fi... Nu pot.

Ah, de-ar fi totul uşor. Orice. O injecţie sau o decepţie. Un iubit sau o problemă la matematică.

De-ar fi totul uşor, ne-am plânge de milă.

paralelicum?

2010-04-06T23:45:00.001+03:00

Au trecut zile, nopţi pe lângă ea.
Copile, nu gândi.
Are nevoie să-şi scrie sentimentele şi totul dar se simte urmărită, încătuşată-
Era mereu Fericită. Cel puţin aşa credea. Avea jucăriile ei făcute din sfoară şi hârtie lipite cu lipici. Avea un Zmeu, ce-l înalţa la ceruri... Scria scrisori câteodată... Spera ca Cineva să o audă cu urechea stângă, bolnavă.
După ce a murit Ştefan, înălţa în fiecare zi zmeie cu scrisori.
În fiecare zi înălţa...
Cât de mult poţi cădea?
Până unde?
Unde te opreşti în ceva ramuri miraculoase pictate de-o mână salvatoare?
Unde? Când?

"
Mă simt Paralelipiped-
am colţuri şi sunt pregatită de atac.
pe cine? nu ştiu
încă, dar voi găsi pe cineva... voi acţiona.
nu de alta, dar nu mă mai încap în plămân.
şi-am doi. uscaţi.
aş vrea să fug, să mă ascund, să nu mai vad.
să-mi pierd paşii în noroi şi-apoi să ningă peste ei...

"

nu ar conta.

2010-03-14T00:51:00.003+02:00

Scumpo, e inutil. Nu vezi? Nu vrei? Da, ştiu că nu vrei. Te doare, te roade, te omoară, te sfarmă, te striveşte, te îndeamnă să uiţi de tine exact atât cât să-l facă pe el fericit.
Ce-ţi pasă?

Auzul meu e selectiv. De îndată ce cineva începe să vorbească, auzul meu mă poartă într-o gaură de vierme spaţială unde toate sunetele se amestecă într-un murmur indescifrabil. Mă străduiesc să descifrez sunetele amestecate, cu ochii închişi. E întuneric acolo unde e soare şi chiar dacă doarme ca un prunc... ah, e inutil.

Nimic nu e ceva. Doare iubitule, nu înţelegi că doare? Ceea ce însemni pentru mine, eu nu însemn pentru tine. Sunt şi doar atât. Eşti atât de departe, de neatins. Adierile nu te aduc aici. Frunzele nu înverzesc, ba chiar putrezesc sub mantia ta de nepăsare.

Dacă ai şti, dacă ai şti...
Defapt,
Nu ar conta.

vulcan.

2010-02-28T15:38:00.003+02:00

"Sărută-mi genele îndrăgostite cu ochii tăi... Uită-mă dar ia-mă înapoi. Nu pot suporta frigul fără tine. Eşti un vulcan. Mă încălzeşti prea tare... Mă topeşti. Îmi topeşti lumea şi-o trasformi în stropi de ploaie..."

Totul e în zadar, cel puţin pentru o clipă în care nu simt nimic.
A fost un sărut, poate mai mult şi nimic în plus.
E gol, gol, gol...
Te caut acolo unde ştiu că nu eşti. Mă gândesc la tine deşi nu exişti. Eşti doar în mintea mea, un rod al nebuniei, a tot ceea ce nu pot avea, dar după care tânjesc... Atât de mult...
Eşti umbra mea, greşeala, pasul nehotărât...
Strigătul de ajutor din noapte, lacrimile ce curg prea iute, ce nu le pot atinge... Alerg în urma lor grăbită, împiedicându-mă de faldurile neputinţei...

Culorile amare ce se amestecă pe paleta neagră. Tortură. Decepţie.

Uitare... Dacă aş ţine minte supliciile la care este supus sufletul atunci când nu îi este bine, aş refuza minutul de fericire. De ce să-l am? Sunt mai mult tristă decât fericită (ghid morbid al pesimistului.).

Nu primeşti. Nu uşor. Niciodată.
Ce?
Nu vei şti niciodată...

stele...

2010-02-07T00:33:00.004+02:00

Pur şi simplu aşa cum se plimba prin zăpadă.
Nimic nu se compară cu un timp îngheţat. Tu cu tine şi cu restul lumii în minte.
Eram singură şi era întuneric. Priveam încântată fulgii mari cum cădeau în lumina felinarelor de pe marginea aleii. Inima îmi zburda încântată pe ritmuri indie doar de ea ştiute. Exită o fericire nemărginită în fiecare. Nişte note săltăreţe scot fiecare fir de culoare din tine. Le amestecă cu mâini de copil. Eşti fericire. Şi nu e un lucru mărunt. E doar... efemer.

Am fost pentru o clipă. După care m-am pierdut. M-am risipit. Am murit. Totul e o clipă. Totul se transformă în amintire. Într-o amintire pe care la un moment dat o pierdem. Vom pieri.

Nu aluneca pe gheaţă. Ar fi bine să fi atent. Alunecă cu grijă. Alunecă...
Agaţă-te de stele. Priveşte-le. Atinge-le. Visează.

Sărută-mă iar.

Complicat...

2010-01-29T18:26:00.002+02:00

"Dragoste, nu e niciodată aşa cum îţi doreşti.
Pur şi simplu, nu e pentru tine. E totul mult prea complicat! Din atât de multe motive..."
Stătea întins pe canapea, ochii închişi îndreptaţi spre tavanul împăianjenit. Îşi odihnea mâinile mult prea frământate în păr. Nu zâmbea. Din când în când strângea genele şi câte-o lacrimă se rostogolea pe obraz, mângâindu-i cicatricea. Nu dormise de multe nopţi şi era extenuat.
"Oamenilor le plac lucrurile simple nu-i aşa? Complicat..."

Lucrurile sunt complicate întotdeauna. E greu să renunţi când îţi doreşti ceva atât de mult. Dar dacă îţi doreşti ceva cu adevărat... renunţă. Fericirea ta depinde de a celorlalţi dar şi fericirea celorlalţi depinde de tine. Fii bun, generos, iubeşte din toată inima - clişee bune de reţinut. Fă imposibilul un fulg de nea. Lasă-l să se topească la un moment dat.
Zâmbeşte! Îţi voi căuta zâmbetul în fiecare persoană pe care o voi întâlni pe stradă.
Îmbrăţişează!

"Tu ce vrei defapt?"
O singură întrebare, atât de multe răspunsuri complicate.
E simplu.
Vreau să fiu fericită.

dragă.

2010-01-13T23:34:00.006+02:00

"Nu îmi poţi lua asta."
Îmi permit să scriu aceste cuvinte. Fac parte din versurile unei iubiri.
A trecut o vreme şi o încă una în care am fost... plecată. Mi-a lipsit iubirea. Mi-a lipsit chiar şi durerea provocată de ea.
Simt că m-am trezit dintr-un somn adânc. Totul în jur pare să recapete culorile pe care nu le-am mai văzut de atât de mult timp. Am fost paralizată şi uitată într-o lume prea banală, prea goală.
Nimic nu ţine la nesfârşit. Îţi frânge inima la momentul potrivit. Nimic nu mai stă în puterile tale...
Scriu, de fiecare dată cu gândul la o anumită persoană din viaţa mea, fie că citeşte, fie că nu.
Încerc să trec peste bariera pe care am ridicat-o singură.
"Eşti munte, eşti mare."
Eşti etern. Eşti suflet.
Mă faci mereu să zâmbesc, dragule.

dimineţi albastre.

2009-12-30T16:14:00.005+02:00

Ascultă-mă.
E atât de greu să înţelegi ce vreau, ce spun şi ce nu spun?
Ascultă-mă şi înţelege.
Tot ce e de înţeles şi ce greşesc.
Ajută-mă să sper. Să merg ca un copil, uşor. Pas după pas cu tine. Cu nimeni altcineva alături decât noi. Înfăşuraţi în şoapte şi săruturi mult prea matinale, amare.
Ajută-mă să văd lumea din nou în ochii tăi albaştri. Să-mi plimb mâna iscoditoare în şuviţele tale în dimineţile prea matinale, amare.
Ajută-mă să pictez lumea asta mare în culorile tale. Să cad în bălţi de culoare-păşind pe străzile îngheţate. Tot ce ai pus în mine a fermentat. Coconul a crăpat şi întreg sufletul dospit a dat pe-afară de-atâta iubire.
Pleacă doar. Ajută-mă să-mi fie mult prea dor. Dintre toţi, tu reuşesti - îmi este dor.
Aud muzică atunci când nimeni nu cântă.
El poate să fie acolo unde eşti doar tu şi nu te deranjează. Te luminează.
Tot ce a fost înainte de albastru nu mai contează. Vântul le-a împrăştiat pe toate. Orizontul fără margini înfăşoară sufletele. Mă aliniază cu săruturile mult aşteptate. Totul a fost tot şi totul nu a mai rămas. Uneori doare. Albastrul vindecă.
Sunt astru pe un cer gol.
Ascultă-mă.
Salvează-mă.

fericire.

2009-12-16T17:34:00.004+02:00

Îmi simt sufletul.
Odată cu zăpada asta minunată venită de undeva de unde o aşteptam, mi-am scuturat sufletul de frunze şi apă. Plutesc cu fulgii şi sărut marea de aer rece. Căldura căminului împreună cu gerul de-afară se potrivesc de minune.
Iarna e un anotimp minunat să te îndrăgosteşti.
E atât de frig şi e atât de bine. Gândesc mai limpede pe răcoare. Frigul îmi dă putere să sper la zilele bune ce au să vină.
În fiecare an mă bucură lumina Crăciunului şi mirosul brazilor. Pe stradă miroase a Crăciun.
De fiecare dată când vi de-afară, vii rece şi roşu în obraji. Sărbătorile ne fac pe toţi mai fericiţi. Grinch are inima maaare acum!
Ai putea spune că văd totul prea optimist. Are legatură cu totul şi îţi dau dreptate.
Pentru o clipă, sunt fericită.

aer. aniversare tăcută.

2009-11-21T22:25:00.004+02:00

Parcă plutesc într-un balon umplut cu aer cald şi vise, deasupra a tot ce mi se întâmplă. Prezentul nu mai are sens - nici trecutul, nici viitorul. Sunt captivă în timp, într-un gol ce se lărgeşte.
Lumina deschide calea ruinelor şi a cuvintelor rostite a căror soartă nu o putem schimba.
Vântul îmi poartă balonul de hârtie pe norii pufoşi. Sunt ocrotită acolo sus. Poate de aceea m-am desprins de prezentul etern. Călătoresc pe alte tărâmuri, în alte lumi. În ceea ce nu e şi ceea ce ar putea fi.
Zbor cu păsările.
Devin una cu cerul şi cu aştrii. Nemurirea este legată de cer.
Am pornit în urmă cu un an în călătoria magică din lumea nouă. Felicitări.

Suntem miracole.
Nu existăm fără suferinţă. Nu suntem întregi, capabili să trăim.
Suferinţa ne arată ca existăm.

Balonul meu de hârtie albastră ca de cer dansează cu norii.

puţin.

2009-10-07T21:32:00.003+03:00

Sunt cuvinte care merită să fie rostite. Fie că exprimă bucurie sau amărăciune ele te eliberează, deschid lacătul ce-ţi apasă sufletul, risipesc golurile de aer ce te emoţionează.
Sunt lacrimi care merită să fie vărsate. Fie că sunt de fericire sau tristeţe, lacrimile sunt bune.
Pentru a nu ştiu câta oară în viaţa mea, îmi doresc să plâng. Vreau să mă îmbrăţişeze cineva, să-mi spună că totul va fi bine. Să fie cineva pentru mine.
Mă dor ochii şi mi-e somn. Nu dorm, sunt amorţită. Doar gândurile-mi zburdă-n minte, idei, cuvinte, iubiri.
Sunt furioasă pe oameni. Pe lume. Pe cei care nu fac nimic. Pe cei ce schimbă ce e bine. Pe indecişi. Pe manipulatori. Pe hoţi. Pe cei care nu ştiu să iubească. Pe cei care nu ştiu ierta. Pe cei ce nu înţeleg...

Poveştile de iubire sunt mereu aceleaşi, dar de fiecare dată diferite.

Boggie a murit sau cântec de moarte.

2009-09-30T19:11:00.003+03:00

Au trecut deja câteva zile de la moartea lui Boggie. Cred că fugise defapt. Am vazut-o cum îşi făcea bagajele pe ascuns. Cred că nu mă mai iubea.
Ştiu, te-ai aştepta să răbufnesc în plâns, să mă exteriorizez în vreun fel, să bat pe cineva... Dar nu, ştiu că e mai bine să-mi amintesc de ea, aşa frumoasă cum era când se plimba pe mâna mea.

Azi am făcut ceva rău. Am inundat bucătăria.

Simt că vine toamna cu adevărat. Trebuie să mă acopăr încet, încet. Îmi place toamna pentru că e rece. Îmi place frigul pentru că mă doare. Pentru că mă face să simt mai mult, nu mă ameţeşte ca vara extrem de fierbinte. Acum, pot să încep să visez cu ochii deschişi la zile mai bune. La mai puţine probleme. La iubiri. Vara e prea caldă. Toamna e perfectă, dacă vrei să-ţi fie mai bine te lipeşti de o persoană, o îmbrăţişezi şi te aprinzi uşor. Mie îmi este foarte bine aşa. Dacă mi-au îngheţat buzele, sărut. Dacă mâinile-mi sunt reci, le pun la pieptul lui şi se încălzesc imediat.

Azi, este cu adevărat o zi importantă -
Ca să supravieţuieşti iernii, trebuie pur şi simplu să iubeşti.

un fel de rămas bun. alt început.

2009-09-23T20:25:00.007+03:00

Stăteam în timpul orei cu ochii lipiţi de ceas. Priveam cum se scurg încet secundele în încăpere. Un cântec de dragoste mergea la nesfârşit în mintea mea. Auzeam ca prin vis vocea profesoarei de fizică. Mişcări circulare? Pluteam în altă lume... Sufletul mi-era uşor. Mi-e atât de dor...de-ai şti...cât mi-e de dor...

Boggie trăieşte încă. Cred că ma aşteaptă. Sper că a mâncat tot. Stă în pahar. O voi scoate la plimbare când ajung la ea. O duc pe balcon. Îi place acolo. Azi, e ziua ei. E mare, are 3 zile deja. E fericită.

Timpul fuge de noi? Sau nu ştim noi măsura bine timpul?
Timpul meu îl măsor în iubire. În fiecare zi iubesc. În fiecare zi mă indrăgostesc mai mult.
Cuvinte frumoase: zâmbet.
Sunt plină de culori. Aşa e când iubeşti? Eşti colorată?
Cuvinte frumoase:pat de flori.
Cuvinte frumoase:prieteni.

Nu-mi vine să cred că pleci... Cu cine voi mai vorbi? Cu cine voi mai ieşi la plimbare, la suc, la poveşti? De ce trebuie să creşti? Şti că atunci când un puişor creşte, trebuie să plece, trebuie să facă loc celui mai mic. Eu...eu...eu nu vreau ca surioara mea să crească mare... Vreau să rămâi sau vreau să-ţi fie bine?
Vreau să-ţi fie bine. Mai ales acum - ştii tu de ce :D.
Îmi va fi dor de tine, Monitzyco' >:D<
"mai trec pe la voi, poate marţi, poate joi
poate peste un an sau poate doi..."

parfum.

2009-08-30T23:54:00.003+03:00

De fiecare dată când trece cineva pe lângă mine închid ochii şi inspir. Când un om trece pe stradă, lasă în urma lui un strop din parfumul său.
Îmi place să miros oamenii care trec pe lângă mine. Iar dacă nu trec ei, merg eu spre ei.
Azi am simţit zeci de parfumuri şi mirosuri. De la transpiraţie, la săpun, până la parfumuri scumpe şi ieftine. Fiecare bărbat, femeie, tânăr sau bătrân au lăsat în urmă o bucată din ei, pe care eu am simţit-o. Îţi pot spune foarte multe lucruri despre o persoană pe care doar am mirosit-o. Am mirosit azi sportivi, bătrâni, fete cu parfumuri dulci. Am mirosit o fumătoare şi un tânăr ce mirosea a săpun.
Când trece cineva pe lângă mine închid ochii, strâng genele şi pentru o clipă intru în lumea celui ce-mi deschide, fără să ştie, uşa. Înainte de a-şi lăsa parfumul pe nasul meu, îi studiez pe cei care se arată în faţa mea. Prin geamul meu de sticlă văd oameni. Câteodată parfumul pe care-l simt după ce văd persoana, mă dezamăgeşte. Alteori este exact ce mă aşteptam sau poate chiar mă impresionează.
Nu sunt Grenouille. Nu vreau să ştiu cum pot păstra mirosul. Îl păstrez pentru o clipă ca apoi să-l înapoiez universului. Să se amestece cu aerul ce-l respir.
Îmi simt acum propriul parfum. E atât de dulce încât mă sufocă. Dar îmi place starea care mi-o transmite.
Eu, când merg pe stradă miros oamenii care trec pe lângă mine.

covor de iarbă.

2009-08-12T00:16:00.003+03:00

Oglinzile adăpostesc lumina în ele. Razele inundă camera ameţită de praf şi prafuri grele, împrăştiate pe podea. Covorul e de iarbă verde plină de flori de câmp. Deasupra firelor de iarbă planează albine şi fluturi multicolori. Un copac înalt, decojit, străjuieşte încăperea mică, de zahăr. Stau întinsă în iarbă. Cu ochii închişi, îmi plimb mâinile deasupra covorului verde. Mâna mi se împleteşte în lungimea lor. Îmi afund mâna între ele si le rup. Mirosul crud al ierbii îmi învăluie rapid simţurile. Trag aer adânc în piept şi mă ghemuiesc ca-n burta mamei. Mă rostogolesc cu ochii închişi şi acum îmi ţin respiraţia...
O secundă, două, trei...
Îmi amintesc de munte. Iau amintirea şi o înrămez. Mă uit la imagine şi simt prăpastia din faţa mea. Cu mâinile întinse, simt aerul ce-mi atinge faţa. Uit ce e în urma mea şi privesc doar minunea golului de sub mine cu ochii sufletului. Văd munţii. Fac un pas...
Cad din amintirea mea. Mă trezesc din nou pe covorul meu de iarbă. Mâinile mi s-au desprins din încleştare. Zâmbesc şi plec.
Vreau să plutesc pe nori de iubire...

lămâie.

2009-08-03T00:35:00.006+03:00

Dacă îţi bagi degetul în ochi după ce ai strâns în mână o lămâie, te ustură ochiul.
Azi mi-am băgat degetul în ochi. Să nu credeţi că sunt vreo sado-masochistă sau ceva de genul. Din greşeală. E ciudat că un "semn" de acest fel (adică deget->ochi->au!) te poate face într-un final să deschizi ochii cu adevărat. De ce? Pentru ca aerul plin de poluanţi să îţi mângâie irisul colorat şi să te facă să plângi. Prin urmare, realitatea te caută-n ochi şi bate în geamuri. O realitate caldă de vară cu ferestrele larg deschise, cu haine cât mai puţine şi cu tone de sticle goale.
Îmi place ca vara să mă gândesc la iarnă şi iarna să mă gândesc că ce bine e (câteodată) vara. Dar nu prea vară, că aşa e prea cald şi avem puţine sticle. Aberaţiile au scuze. Ba e cald, ba că e soare, ba-i prea mult vin. Nu contează. Scuza-i scuză pentru că poate.
Îmi voi da în judecată prietenii care omoară muşte. Da! Sunt hotărâtă.
Am auzit că trenurile care stau în gară, deobicei pleacă. Nu ştiu exact unde merg fiecare dar ştiu că se duc. Într-o zi când mă voi sătura de lumea asta plină de maşini, mă voi sui într-un tren care nu ştiu unde va merge şi voi merge şi eu cu el.
Mi-am amintit. Mi-am cumpărat o pânză pentru ţânţari ca să am grija de ei. Eu stau afară, ei înăuntru. Am lipit-o cu scotch de tavan. N-am găuritor de pereţi.
Lămâile ustură tare de tot!
Ar trebui să strâng în mâini mere.
Pentru că miros frumos.
E verde?

ultima noapte secetoasă.

2009-07-23T01:03:00.005+03:00

Visurile. Cele mai frumoase amăgiri. Realitatea, care mă trage de picioare de fiecare dată când mă înalţ prea sus în nori, nu are nicio culoare. Adică, vezi tu, şi eu şi tu şi noi vedem culorile obişnuite: negru şi alb. Câteodată gri. Dar culorile, adevăratele culori ale curcubeului le văd doar de pe nori. Normal, privind doar sus. Acolo unde visurile mele plutesc liniştite acoperite de stelele pe care noi le vedem albe de aici de jos. Ele sunt culori, sunt visuri.
Sunt zile în care nu-mi amintesc de lucrurile care mă fac fericită. Într-o zi e un compliment, într-alta un zâmbet, în alta un suc cu prietenii, într-alta e iubirea. Pur şi simplu. Sunt zile în care nu-mi amintesc.
Mă gândesc acum că ar trebui să plâng. Un plâns serios şi sincer. Trebuie să mă eliberez de uitare şi de decepţii. Lacrimile ar trebui să mă ajute, ca atunci când îţi ceri iertare. M-aş simţi mai bine.

scuze pentru că trăiesc?

2009-07-19T00:35:00.004+03:00

"Ştii... eu îmi îmbrac în fiecare dimineaţă rochia de scuze.
Eu îmi cer scuze zilnic pentru că trăiesc. Ştiu, e ciudat, nici eu nu înţeleg de ce fac asta. Am încercat să discut cu un psiholog dar nu prea m-a ajutat. Psihanaliza lui m-a facut să mă afund şi mai tare în traumele tinereţii mele. Nu vreau să îţi vorbesc despre ele pentru că oricum nu îţi pasă. Îţi pasă ţie vreodată de ceva? Sau de cineva? De mine? Nici măcar aşa, puţin? Nu? Ştiam asta. Nu trebuie să mă aştept la altceva din partea ta. N-am primit decât indiferenţă. Şi mă doare. Iar acum, trebuie să îmi cer scuze că trăiesc, fraiere, pentru că tu m-ai rănit. Dar nu-i nimic. Voi merge mai departe fără tine. Oricum, singură am învăţat să îmi ţin echilibrul. Mi-l strici? Nu-i nimic, îl repar!"

Îmi povestea asta prietena ei zi de zi. Defapt nu îmi spunea, ştiam eu că vrea să urle asta. Nu putea vorbi, nu putea. Nenorocitul ăla a distrus-o. Aşa puţin, pentru că n-a iubit-o, a zdrobit-o ca pe o furnicuţă... Dar ea era un fluture frumos. Tu, ştii cum e să nu fii iubit nu-i aşa? Ştii nu-i aşa? Da, şi eu ştiu, ştiam. Acum mie îmi este bine.
E trist să îţi ceri scuze pentru că trăieşti. Ar trebui doar să trăieşti.

Simt că nu m-am născut în secolul potrivit...

nimeni nu mi-a spus...

2009-07-18T21:41:00.003+03:00

Şi am plecat grăbit spre alte locuri despre care am auzit ca erau mai bune decat aici. Aici unde e frig şi doare... Aici, unde amintirea lor încă mai pluteşte deasupra fumului greu de ţigară... Ţigara mea murdară. Eram un parazit. Eram conştient de asta. Şi totuşi le încărcam spinarea lor firavă cu greutatea mea murdară. Eram murdar. Sufletul meu era plin de ură şi invidie. Mă urâţeam cu fiecare clipă ce trecea peste umărul meu plin de zgură. Nu suportam nicio picătură de lumină să îmi atingă pleoapele învineţite. Da îmi erau învineţite... Aveam oglinzi sparte în casă şi mă priveam totuşi pe fugă în cioburile mai mari din colţuri. Mă vedeam şi începeam să plâng. Urâţenia nu se spală cu lacrimile unei fiinţe ce se căieşte şi cere iertare după atât de multă tortură. Le-am distrus vertebrele căţărându-mă pe ei. Ei nu ştiau ce-i doare... Eram eu, eu, parazitul ce trăia pe spinarea lor şi se hrănea cu visele gazdelor până când nu mai rămâneau decât nişte corpuri lipsite de viaţă. Aproape că îi ucideam, dar nu, eu nu îi lasam să scape de chin şi să se arunce în ghearele morţii... Îi lăsam cu ultimul lor fir subţire al vieţii să se legene pe lângă ei când mergeau târându-şi picioarele gri în urma lor, fără ca acesta să se rupa şi să scape într-un final de durere.
Am plecat foarte grabit spre alte locuri despre care am auzit că erau mai bune decât aici. Dar... am greşit. Drumul acela mi-e interzis, e închis pentru mine. Nimeni nu mi-a spus... Nimeni nu mi-a spus...
Şi am pornit desculţ, murdar, cu amintirea acelora pe care aproape i-am ucis. Amintirea lor înca pluteşte deasupra fumului meu murdar de ţigară.
Nimeni nu mi-a spus...

(din jurnalul unui parazit ce aproape ucide.)

nori deasupra mării.

2009-06-27T14:51:00.006+03:00

Albastru colorat, nemărginit şi pur. Se întinde sub un alt cer albastru şi senin, amestecat în culori de galben şi lumini. Un drum pietruit ce se afundă-n mare, uşor, camuflându-şi marginile colţuroase în apa rece şi sclipitoare. Şi vântul cald bate deasupra nisipului murdar şi plin de scoici şi acoperă drumul apei care întră-n marea noastră. Desculţă, se chinuie să calce pietrele fierbinţi. Şi marea loveşte stâncile aruncând mii de stropi verzi şi albaştri, răcorind fruntea arsă a pietrelor. Picioarele ei albe sunt umezite de valurile azurii în timp ce ea, sare de pe un picior pe altul pe calea apei. Se întoarce, se învârte şi aşteaptă. Rochia albă flutură liberă în urma ei, la fel ca buclele ei arămii în adierea vântului sărat. Aleargă şi se aude cum zâmbeşte. Se uită la apa curată şi la animăluţele de mare. Se apleacă cu mâinile la spate, afundându-şi nasul în apa limpede din faţa ei. Vede un rac. Se aude din nou cum zâmbeşte cu poftă. Se îndreaptă în paşi de dans spre capătul drumului de piatră ce se ascunde în apă, invitând-o să se arunce în larg. Se întoarce şi soarele cald al după-amiezii îi colorează obrajii pufoşi, ghemuiţi într-un zâmbet. Ea mereu zâmbeşte. Ea mereu râde. Ea... nu vorbeşte. Şi îşi miceşte ochii, pentru ca iubitul ei soare să nu îi invadeze cămăruţa de vedere.
Vântul sărat îi aluneca prin plete. Se hotarăşte să îl mai aştepte. Se-aşează într-un scaun de piatră şi începe să cânte. Fluiera note dulci, ce se lăsau purtate pe bucăţi de adieri de vânt până la urechea lui. El... nu auzea. Fata albă zâmbea pentru ca el sa o audă.
În jurul lui erau oameni ce se plimbau doi câte doi pe ţărm. Era singurul singur. Ştia că ea îl aşteaptă undeva în marea albastră pe care o vedea, dar pe care nu o auzea. Îi plăcea să îşi asculte iubita cântând. Şi el, la fel, mergea desculţ. Îl ardeau tălpile de la pământul ce fierbea sub fiecare pas al său... Ca să ajungă la ea, trebuia să coboare pe nori. Pe norii pufosi şi albi şi răcoroşi. Şi el, i-a adus ploaia.
S-au întalnit în ploaie pe un nor deasupra mării albastre nemarginite, colorate.
Ea nu vorbea. El nu auzea.
S-au îmbrăţişat şi marea i-a îmbrăţisat pe ei.
S-au sărutat şi marea i-a sărutat şi ea...
Ei, se iubeau pe malul mării.

plutire.

2009-06-17T21:05:00.003+03:00

Ieri am vazut copii în formol.
Am intrat într-o sala albă, plină cu mobilă şi alte lucruri inutile. Ca atunci când te muţi.
Pe una din mesele prăfuite, în două vase-borcan, pluteau trei corpuri micuţe de copii.
În primul era o fetiţă. Am numit-o Ana. Avea în cap un fel de tumoră. Lichidul era prea puţin în vas şi felul în care i se vedea creştetul, altfel decât corpul înmuiat în formol, o făcea de-a dreptul sinistră. Avea guriţa deschisă şi umerii ridicaţi. Dar asta nu conta. Mă gandeam cum de ajunsese acolo. În celalalt vas erau doi (băieţi cred), de-asemenea plutind şi ei. Vasele erau aşezate lângă o fereastră vopsită ca să nu se vadă. Lumina ce patrundea prin sticla recipientului şi a lichidului, dădea o culoare galbuie, ciudată formolului. Pielea fătului era strânsă şi semăna a plastic. Fără viaţă. Am fost puţin speriată de acea imagine.
Îmi pare rău pentru vieţile lor ce ar fi putut fi, poate, frumoase.
Când am văzut prima dată imaginea, m-am oprit şi am privit-o destul de multă vreme. Era altfel decât animalele de la şcoală- îmi cer scuze pentru comparaţie. Am tras aer adânc în piept şi am continuat să privesc.
Mi-e destul de greu să explic ce am simţit. Nici nu sunt sigură dacă am simţit ceva. Nu înseamnă ca sunt nesimţită. Pur şi simplu acea imagine nu ma lega de nimic din trecutul sau prezentul meu.
Totuşi, e teribil să ajungi să pluteşti în formol...

dialog absurd cu pinguini.

2009-06-14T00:15:00.002+03:00

1: -Nu ştiu dacă înţelegi.
2: -Pur şi simplu, nu îmi dau seama.
1: -Totuşi, acum înţelegi?
2: - ...
1: -Nici acum?
2: - ...
1: -Dar nu ţi-am explicat, nu o dată, ci de mai multe ori?
2: - ...
1: -Tu, chiar nu înţelegi?!
2: - ...
1: -M-am săturat. Nu te mai iubesc!
2: -Nu mă mai iubeşti?
1: -Nu.
2: -De ce?
1: - ...

Ce se întâmplă atunci când unul din ei nu mai iubeşte?
Celălalt suferă o viaţă întreagă? Sau dimpotrivă, trece cu uşurinţă peste moment?

Era o dată o ţara a pinguinilor. Nu, nu era Polul Nord, nici Polul Sud. Era ţara pinguinilor.
Şi în această ţară trăia o pereche de pinguini. În general, după ce pinguinii şi-au găsit un partener sau parteneră, pinguinii rămân împreună ani de zile, chiar toata viaţa- atâta timp cât au pui. Şi pinguinii aceştia trăiau fericiţi.
Dar într-o zi, ceva s-a întâmplat. Nu se ştie exact ce, poate că nu au mai putut avea pui sau ce ştiu eu... S-au despărţit. Ceva absolut anormal pentru nişte pinguini ca ei.
Oare ce s-o fi întâmplat cu ei?

duminica, 7 iunie 2009 ora 20:21

2009-06-09T23:35:00.008+03:00

sunt o sentimentalista .

duminica, 7 iunie 2009
ora 20:21

Din stanga venea cu viteza un "bolid" albastru. Defapt, era o Dacie 1310 veche si aproape ruginita, de ma mir cum ii mai pornise motorul pentru o asemenea calatorie pe strazile orasului.

Stateam pe locul din stanga al unei masini rosii [tot D(r)acie da' mai noua], pe bancheta din spate, in spatele taximetristului (ulterior am aflat ca NU e cel mai potrivit loc de stat in masina!). Ne-a izbit cu putere botul "gigantului" albastru, penetrand violent laterala masinii in care ma aflam.
Dupa lovitura, cat si in timpul coliziunii eram constienta, dar acum nu-mi amintesc exact ce s-a intamplat. Nu stiu daca era verde sau nu semaforul, sau daca mai erau masini in jur.
Soferul de taxi m-a intrebat daca ma simt bine. Ma durea putin capul asa ca a chemat SMURD-ul si apoi Politia.
Incercam sa dau de parintii mei care nu erau in localitate. Nu vroiam sa ii sperii, dar era mai bine sa stie ce am patit, pentru ca incepeau sa rasara intrebari din toate partile: "Ce te doare?", "Ai fost constienta?".
-ninoo ninoo-
Se-auzeau sirenele ambulantei rosii ce venea repede la locul accidentului. Atunci vorbeam cu mama si a venit un doctor batran la mine, ce mi-a zis: "Nu e politicos sa vorbesti la telefon cand cineva incearca sa te ajute!" si m-a dus in ambulanta. Nu mai fusesem niciodata cu ambulanta.
Inauntru era un pat pe mijloc si doua scaune pe lateral. Asistenta m-a asezat pe un scaun si mi-a cerut datele si numarul de telefon. La fel a facut si politistul, care dupa cate imi amintesc era foarte dragut. Doctorul a urcat pe bancheta din fata a ambulantei si eu am ramas in spate cu asistenta cu parul rosu. S-au pornit sirenele, in semn de urgenta si am luat drumul Spitalului Judetean. Pe tot drumul am revazut ce s-a intamplat si treptat mi se forma in minte o idee pentru un nou roman inspirat din accident. Aveam intiparit pe fata un zambet: "Hii merg cu ambulanta!". Defapt, faceam pipi pe mine. De la asta incepuse defapt, totul.
Eram ametita si ma gandeam apoi la interogari si la fobia mea de spital. "Spitalofobie"? Exista asa ceva? Si daca nu e, eu sunt sigura ca am!
Faceam pipi pe mine. De-asta am luat taxiul.

aceasi zi
ora 20:59

Eram de cateva minute in spital si cum nu aveam nimic grav, am fost lasata sa astept... Stateam intinsa langa un frigider intr-un dreptunghi delimitat de perdele verzi. De-asupra mea stralucea un patrat cu neoane. Ca in filmele americane, am inchis ochii si i-am deschis incet, incet si vedeam patratul cu neoane printre gene. Interesanta senzatie!
Ma aflam la parter sectia URGENTE (non-urgente). In jurul dreptungiului meu non-urgent, se aflau altele mai urgente. Am auzit de multe ori psudonimul "Bunicul". Nu, nu e ceva spion secret sau ceva care se termina in 007. Bunicul avea probleme cu prostata. O alta fata venise aici dupa ce lesinase. Zicea ca ii e somn si nu stia de ce. Venise pentru inmormantarea tatalui ei. Mai era si o Bunicuta cu probleme cardiace si multi oameni ce veneau si plecau.
Erau multe discutii in aer. Toate medicale. O asistenta se plangea ca are colici si altele vorbeau despre un tanar care suferise un accident si acum era in Bucuresti.
Nu iti aloci foarte mult timp sa te gandesti la cate mii de probleme au oamenii. Cate boli si afectiuni ce ii poarta in fiecare zi pe la urgente, incercand sa isi lungeasca cu macar un an, doi viata.
La patul meu l-am revazut pe doctorul zambaret de pe ambulanta. Semna ceva hartogarii. A venit la mine sa ma intrebe cum ma simt. Eu radeam. Mi-a vazut aparatul si a inceput sa rada. A facut misto ca-i stirb, cu dintii la reparat si ca eu imi indrept dintii. A ras tare. Apoi m-a salutat si a plecat.
O batrana asistenta imbracata in alb s-a apropiat de mine. M-a intrebat cum ma numesc si i-am raspuns. Desi batrana, avea niste trasaturi frumoase. Avea parul alb prins la spate. Ochii, gura, nasul toate mici si pe fata mii de linii fine si mai putin fine.
Parea ingrijorata, si capul si-l misca in stanga si in dreapta in semn de dezabrobare, tinandu-si ochelarii roz cu mana dreapta sprijiniti de barbie. "Parca sunt nebuni. Sanatate!". I-am multumit si mi-am afundat din nou privirea in tavanul alb, calatorind pe taramnul senzatiilor si sentimentelor mele.
Apoi a venit mama. Ma durea capul destul de tare si durerea se plimba din stanga in dreapta si invers. Am ramas din nou singura cu mine. Am fost dusa apoi la Radiografie unde o doctorita frumoasa mi-a facut patru filme. Si ea m-am intrebat despre cele petrecute. Eram putin derutata si confuza. Durerea aparea si disparea. M-am reintors pe patul meu din dreptunghiul verde unde am asteptat rezultatele.
Stateam, privind in gol cand a venit un politist sa imi puna cateva intrebari. Nu pot decide cine e vinovatul sau nevinovatul cand nu sunt sigura de ceea ce stiu.
Pur si simplu nu stiu ce s-a intamplat.
Eu defapt, vroiam sa fac pipi...

culorile zambetelor din luna magica.

2009-06-05T23:28:00.004+03:00

Mi-a luat ceva vreme pana cand sa ma hotarasc daca...
Magia unui zambet in ultimele zile din mai, intr-o casa de batrani. O duzina de clovni colorati si galagiosi, unii mai fericiti altii mai putin. De ce un asa amestec de stari sufletesti intre clovni? Pentru ca oricat de colorata si zambareata e masca pe care o poarta o persoana ca si clovn, nu poate ascunde in totalitate cine este cu adevarat, cu toate grijile si preocuparile ei.
Dupa o zi ploioasa si plina de ghinion, dar cu momente de fericire pline de decibeli, decibeli care parca se certau cu picurii de apa ce ne bateau in fereastra microbusului, ne-am adunat hainele si perucile si culorile, ne-am inarmat cu baloane si zambete si am tinut un moment de curcubeu si la final de soare.
Multumirea batraneilor, puternic impresionati de atata culoare si ras, a fost cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi din partea publicului. Aplauze, aplauze!
Multumim!
Sunt un clovn si stiu ca-mi place.
Si flori si soare si zambete si curcubeie si fericire si momente de prietenie si muzica si imbratisari si baloane modelate si-un tort magic si-un bucatar iscusit si-un inotator profesionist si-un ajutor de bucatar sef si-un hot haios si-un crainic tv vorbaret si-o asistenta atenta si-un magician talentat si o Steluta fermecatoare si-o papusa stricata si-un papusar instalator si doi copii cuminti si tot ce vrei si oameni ce ajuta alti oameni si glume si concursuri cu dinozauri.
Asa-s zilele de magie intr-o ceata de clovni, intr-o masina colorata.
Ador clovnii.
Oare ei adora papusa stricata?

buclele ei danseaza rumba

2009-05-28T20:59:00.003+03:00

E cald si miroase a munte.
E liniste.
Ei, nu foarte liniste. Se aud pasari cantand din toate directiile si insecte marunte ce tin recitaluri prin iarba verde de mai. Mii de papadii aurii rasarite in verdele crud, se leagana in bataia vantului.
Parul ei din nou danseaza rumba cu aerul. Buclele ei aramii se iubesc cu vantul. Ea e din nou singura, iar cand isi ridica privirea vede prin lentila curata a ochelarilor varfurile de brad semete ce strapung cu acele lor zarea albastra.
Sufletul ei e divizat si ea se simte prinsa intre doua locuri: aici si acolo.
Vantul ii vorbeste. El ii aude gandurile si o aproba, o intelege. Ea stie asta, pentru ca el ii magaie obrazul cu fiecare pala de vant.
E prinsa intre doua lumi: cea de-aici si cea de-acolo.
Soarele ascuns ii incalzeste zulufii si puful marunt de pe obraz, indemnand-o parca sa-l priveasca. Pentru ca soarele de aici e acelasi cu cel de acolo.
Iubeste vantul ce-i calatoreste-n plete, aerul ce-i inunda plamanii si ii umple fiinta, pentru ca stie ca e el.

te gandesti vreodata cum e sa mori?

2009-05-23T22:36:00.004+03:00

cateodata.

azi nu se simte colorata.
azi a plouat. si nu a plouat cu fericire sau sa fi fost o ploaie frumoasa.
azi a plouat ca ploaia lui Bacovia.

*Picurii ii lovesc tampla, in timp ce ea statea intinsa pe mijlocul soselei, plina de rosu. Daduse o masina peste ea. E ciudat, pentru ca mereu se uita in stanga si in dreapta cand trecea strada. Azi, dungile albe si negre sunt patate de rosu. A fost o intamplare ca ea sa fie tocmai acolo, tocmai la acea ora tarzie din noapte. Nu obisnuia sa mearga la magazin noaptea. Dar a trebuit. Ramasese fara lapte si ii trebuia copilului. Era obosita si isi uitase ochelarii acasa. A murit imbracata in pijama, pe o strada luminata si uda in luna mai. Nu s-a gandit niciodata la moartea ei. Poate, cateodata. Isi facea mai multe griji pentru copilul ei. Si pentru cele 2 slujbe pe care le avea. Ii era frica de iubitul ei ce venea acasa si o batea in fiecare zi. Pentru ea, fiecare zi inseamna moarte. Putin, cate putin. Ar fi trebuit sa moara altfel. Dar nu. Ea a murit pe-o strada, calcata de-o masina in timp ce ii aducea copilului laptele. Punga s-a rupt si s-a amestecat cu sangele sarat si ploaia murdara sub roata masinii.
Pe strazi se-aud cum fug nebune ambulantele si masinile de politie. Cativa betivi curiosi vin si se holbeaza la trupul femeii ce statea in mijlocul drumului. Era luminata de farurile masinilor. Trupul ii era contorsionat intr-o pozitie nefireasca, cu ochii inchisi, parca plangand.
Copilul ei... plangea.*

-am simtit nevoia sa scriu asta, azi, cand in camera mea ploua.

te iubesc. -si eu te iubesc

2009-05-22T21:51:00.006+03:00

Si eu stiu ca iubesc ochisorii aceia pentru ca sunt negri si rade mereu cu ei.
Si eu stiu ca el se joaca mereu. Si mereu rade si cu ochii cei negri si cu gurita.
Si eu stiu ca el e un copil frumos si cuminte.
Si ma iubeste.
Chiar daca doar atunci cand isi aminteste.

Era cald. Era normal sa fie cald. Si purta in brate un bulgaras de copil frumos ce radea cu toata inimioara. Si o strangea in brate, din cauza ca bulgarasului i se facea frica.

Mi-ar placea sa fiu un bulgaras de copil frumos ce rade din toata inimioara. Mi-ar placea sa pot sa ma incolacesc de cineva ca o plantuta mica si fragila, atunci cand imi este frica, sa stiu ca acel cineva ma protejeaza de vantul rau si ploaia acida a lumii ce ne-nconjoara. Uneori.

Vreau si pot sa ma incolacesc. Am nevoie doar de-un suflet...

A, si-as vrea si un sarut!

copile-pentru ca si tu esti fericit.

2009-05-14T18:45:00.002+03:00

sunt fericita pentru ca si tu esti fericit.
in sfarsit, dupa atata timp si-atatea suferinte si lacrimi... ti-ai gasit fericirea. ai gasit-o in lume, in soare, in ochi, in maini, in par...
te-ai metamorfozat in cineva bun.
imi place de tine asa cum esti, fericit.
ma faci si pe mine fericita.
fericirea ta nu are limite... se duce in fiecare colt al lumii si mangaie fiecare inima.
lumea e fericita pentru ca si tu esti fericit.
lumea e rotunda.
lumea e perfecta acum in ochii tai si orice problema ai avea, stii ca totul va fi bine pentru ca fericirea ta infinita acopera cerul si lumineaza pamantul.
muzica ta e molipsitoare la fel ca starea ta de beatitudine, copile, ce iubesti azi si maine si poimaine pana la sfarsitul lumii.
inima mea daca ar avea gura ar canta acelasi cantec de iubire, unita cu fericirea ta, copile.

lumina mea se cearta cu soarele.

2009-05-07T18:42:00.004+03:00

Am stat azi o clipa si m-am uitat inapoi.
Cata suferinta...cata durere...cate lacrimi...cata ura... am simtit atunci. Cuvintele fug de mine, asa cum fug sobolanii cand se scufunda vaporul... Acum, ma gandesc destul de mult inainte de a scrie ceva. Inainte, izbucneam. Aveam idei, simteam, le puteam asterne in caractere pe blog sau le scrijeleam pe hartiile volante din caietul de matematica... In loc de cifre si formule imi scriam povestile reale, triste si fantastice. Simteam ca pot atinge toate capetele lumii si intr-un cerc eu puteam desena lumina. Eu vedeam lumea, dintr-un capat in altul... Eu simteam totul si vroiam sa-l strang in palma, iar apoi sa il imprastii in marea albastra ce apartine tuturor. Iubeam neconditionat, fara nicio asteptare reala... Imi visam visele si ma trezeam in realitatea dezamagitoare a diminetilor reci de iarna. Tanjeam dupa primavara si vara... tanjeam dupa viata si flori... Dar flori aveam si atunci... Caldura ma oboseste... Lumina de-afara se cearta cu lumina mea. Soarele ma arde uneori. Ma plezneste si-mi taie obrazul si fruntea deja incretita din cauza razelor mult prea otravite. Soarele imi incalzeste inima si pantalonii, dar daca stau prea mult in el ma imbolnaveste. E nevoie doar de un strop de soare. Pentru ca s-ar putea sa imi topeasca cristalele de zapada ce imi protejeaza sufletul. Si asa, sufletul meu sa fie supus torturii.
Sosirea luminii otravite imi incetineste creativitatea-asta daca exista ea cat de cat.
Paginile ingalbenite de soare incep sa se goleasca de cuvinte incet, incet. Daca pui o foaie scrisa pe pamant si o tii cu o piatra si o lasi acolo peste zi, vei vedea ca a doua zi, cuvintele tale au fugit. Undeva in iarba? Nu. Au disparut in neant. La fel sunt si eu. Daca ma uit in ploaia de raze... voi disparea mai repede decat ar trebui, poate, sa o fac.

azi e mai.

2009-05-01T23:42:00.003+03:00

E prima zi din luna mai.
O copila, se trezeste, mangaiata de ideea razelor de soare. Nu le vede pentru ca fereastra e departe si acoperita.
Ziua de mai este o zi obisnuita. Se astepta la ploaie copila. "Mereu de ziua mea ploua!". E ciudat. Copila, si-a ales special prima zi din luna mai ca sa fie doar a ei. Am o zi doar a mea! Dar noaptea nu poate fi si ea doar a mea?
Fiecare zi e a mea. Fiecare zi e un alt cadou primit de sus. Fiecare zi bate in geam... Fiecare zi te trezeste zambind sau plangand si fiecare zi e luminoasa.
Fiecare noapte e a mea. Fiecare noapte e un leagan. Fiecare noapte are stele si luna... Fiecare noapte e un alt cadou de vise. Fiecare noapte e ori albastra ori neagra ori luminoasa.
Toate sunt ale tale.

Copila si-a schimbat sireturile de la pantofi.
Copila are 8 ani!
Si ii place sa faca baloane de sapun pe strada.
Desi pare ca-i mica, aceasta copila iubeste!

sireturi.

2009-04-30T17:30:00.005+03:00

Azi, pantofii mei canta ultima simfonie cu sireturile astea.
Azi, nu va mai fi niciodata, iar maine se apropie cu pasi grabiti.
Azi fuge spre maine, speriata de ieri, pentru ca stie ca nu va mai fi niciodata acum.

Rosul si portocaliul se amesteca pe un cer negru. Fac dragoste.
Unu si sapte si poate si trei sunt cifre magice.
Primavara ciresilor japonezi se duce iar poetii raman fara inspiratia naturii virgine.
Timpul e meschin.

Iar eu ma plimb pe poteca alba de viori...

pantofii mei canta!

2009-04-27T23:04:00.024+03:00

Cand pasesc, pantofii mei canta.
Canta simfonii de dragoste.
Pantofii mei picteaza. Nu sunt la nivelul lui Michelangelo, Picasso sau Grigorescu, dar au frumusetea lor.
Pantofii mei vorbesc. Atunci cand nu pasesc si se intalnesc cu alti pantofi incep sa discute. Despre preturi la conversi, despre cat de frig e iarna si ca prefera primavara in parcuri. De cele mai multe ori, cand pantofii mei intalnesc alte perechi, prefera sa fie de sex opus. Se simt foarte bine langa ceva model masculin. Cand sunt "ca-ntre fete", vorbesc non stop. Nu-i dor limbile, plang la povestile triste si isi imbratiseaza reciproc sireturile.
Saruturile sunt cele mai dulci. Pantofii mei se ridica usor pe varfuri, fara ca eu sa le cer asta. Ma inalta foarte mult. Cand mi-e frica, pantofii mei nu merg nicaieri. Pantofii mei sunt speciali. Sunt destul de inteligenti (IQ intre 36-39) si prietenosi.
Dar sunt cu adevarat speciali pentru ca nu se supara atunci cand ii pun pe o patura, sa se odihneasca cat eu imi afund picioarele in iarba, apa sau pamant.
Pantofii mei canta.
Pantofii mei sunt adevarati cavaleri, gentlemani, calzi si iubitori.
Pantofii mei canta curcubeie si florile si fluturii canta cu ei.
Pantofii mei fumeaza(ei, au si ei vicii). Pantofii mei fumeaza obsesiv vise si idealuri. Trag prin gauri speranta. Isi injecteaza, cand au, iubire de la borcan.
Pantofii mei si-ar dori sa fie mereu fericiti. Sa nu se strice, sa nu se rupa, sa nu se murdareasca...
Imi iubesc micile mele bucati de panza si plastic. Sunt scutierii mei artisti ce-mi poarta trupul pe cararile vietii...
Pantofii mei alearga pe strazi fierbinti si-asteapta verdele de la semafor chiar daca nu-l vad. Pantofii mei tanjesc sa vada lumea toata. Toata lumea!
Pantofii mei sunt cateodata camuflati de pantofi supradimensionati, colorati de clowni.
Pantofii mei nu sunt cu toc. Sunt drepti, cinstiti, onesti; sunt negri si miros. Dar sunt ai mei.
Am intalnit odata o pereche de pantofi batrani, deja uzati dar in fond frumosi. M-au sfatuit "Iubeste-te mai intai pe tine, inainte de-ai iubi pe ceilalti." Si azi le multumesc.
Am reusit sa-mi iubesc pantofii, iar acum pot iubi si pe altii.
Nu am uitat insa complet aventura cu manusile acelea de acum un an dar vreau sa iubesc alti pantofi. Deja am gasit o pereche.
Pantofii mei sunt filosofi. Aleg ei ce vor sa creada.
Pantofilor mei le plac brosele cu flori si fluturi.
Pantofii mei sunt magici.
Pantofii mei canta!

arhive.trenuri...

2009-04-25T00:25:00.005+03:00

incercam sa-mi amintesc trecutul.
am cautat prin mii de arhive si sertarase... am intrebat mii de copaci si sute de dealuri... am intrebat cerul si soarele... ca sa-mi regasesc copilaria. sa-mi amintesc de persoana ce am fost candva...
din fericire, n-am gasit mare lucru si asa am renuntat sa mai caut.
am cautat in schimb acum, curcubeie si fluturi. de ce? sa-mi poata purta sufletul in lume, sa-l imparta si sa-i imbratiseze pe cei ce-i iubesc si care nu sunt atat de aproape pentru a-i strange personal in brate. mi-e atat de dor cateodata de cineva, incat mi-as dori sa am puteri magice, sa ma teleportez acolo unde sunt ei, intr-o secunda, sa pot imbratisa totul cat mai usor... sau cel putin sa am aripi sau un avion, sau bani de tren... atat doar sa pot imbratisa si saruta, macar o data...
as vrea sa am o telecomanda, sa pun pe pauza si sa dau mii de saruturi intr-o singura clipa, la nesfarsit.
mi-as dori sa nu cresc niciodata mare... chiar si cu sacrificiul de a nu putea intra intr-un club dupa zece seara. din moment ce nu as fi mare, as avea mereu o scuza pentru greselile pe care le fac si felul in care ma comport si reactionez.
simt un fel de caldura undeva in stomac. e ciudat ca mi-e si rau de la caldura aceea. am o stare de greata... nu am baut. cred ca am inghitit parfum.
nu as vrea sa cad din nou in aceasi capcana. dar cad... si cad... pentru ca in fond, imi place caldura din stomac. ma face in acelasi timp, fericita.

ploaia nu s-a oprit (atunci).

2009-04-22T23:18:00.005+03:00

In timp ce era ocupata... A inceput.
Ploaia.
Shh... ce se aude?
Ploua!
Ploaieee!
--si a fugit afara, drept prin usa, cu sufletul plin de emotie.
De cum a iesit de sub protectia cladirii imense, s-a simtit mangaiata de mii de stropi de ploaie, lacrimi ale cerului. Paradoxal, caci soarele lumina fatada cladirii, precum si picurii ce cadeau din cer. Ploaia e divina. Astepta de undeva, poate, un curcubeu... Un curcubeu, de vise, in care erau inghesuite poate, pe o fasie de culoare si visele ei... Oh, visele ei, atat de multe si marete, unele chiar simple, toate erau increstate in fasiile curcubeului, ca niste mici bijuterii.
A inceput sa danseze.
Cu mainile intinse si capul dat pe spate, cu ochii inchisi indreptati spre cer, gata-gata sa-l imbratiseze, a inceput sa se invarta. Se invartea, se invartea, se invartea... Era legata de Univers prin acea ploaie sacra. Radea, desi era singura in ploaie. Isi simtea trupul plin de ceva esenta magica, nebuna, o fericire plina.
Si, de-odata, se opri.
La fel si ea, la fel si ploaia.
S-a indreptat spre sala, cu pasii incrucisati, mergand ondulat. Radea iar.
S-a asezat pe un scaun, cu fericirea ploii in plamani, cu apa-n par si pe camasa.
Adora ploaia si ii place sa danseze razand in ea.
Azi, a facut dragoste cu ploaia.

a aparut si a plecat.iubiri.

2009-04-20T01:10:00.005+03:00

A aparut in viata ei atunci cand nu il astepta. A fost neprevazut, miraculos, poate spune divin. A aparut cand nu il astepta desi il asteptase de atat de mult timp. Sa vina. Pur si simplu sa vina si sa ii spuna ca vrea sa o imbratiseze si ea sa vrea sa fie imbratisata. Atunci nu stia ca il asteptase, dar acum stia asta. A venit...si a plecat. Dar a venit!

De fiecare data cand suna telefonul, tremura. De ce? Nu stiu. Pentru ca stie ca e el. Doar el poate fi. Nimeni altcineva nu ar putea, nu ar indrazni...

--tot despre, dar la persoana intai

"Cred ca il iubesc.
Cred acest lucru pentru ca tremur.
Tocmai atunci cand e el la telefon.
Ma gandesc la el si cand ma gandesc, el poate simte asta... si se gandeste si el inapoi, la mine.
Ii multumesc pentru imbratisare, pentru sarut, pentru ca mi-a imbratisat mana.
Atunci nu stiam, dar acum stiu."

un fluturas printre rafturi goale.iubiri.

2009-04-19T18:47:00.006+03:00

A mers acolo unde lucreaza ca sa il vada . Stia ca e acolo. Nu se stie cum dar pur si simplu, in sufletul ei stia ca e acolo. A coborat din masina cu mii de zambete. Tremura. A intrat emotionata inauntru si a inceput sa il caute cu privirea. Inima ii batea, gata-gata sa ii sara din piept si sa topaie ca un iepuras printre rafturi. Si-a indreptat privirea spre locul lui, clipind rar, sa nu piarda nicio clipa din momentul revederii. Si l-a vazut. Statea cu spatele, uitandu-se la camerele video. Si ea, statea si se uita la el. Era fericita dar in acelasi timp speriata. Si el si-a intors capul si-a privit-o. Ea, a fugit printre rafturi, de teama sa nu-l sarute cu ochii. Dar se intorcea, mereu, pe-acolo, doar doar s-ar putea sa o vada el...
A zburat ca un fluturas printre rafturile goale, gandindu-se la dragostea ei neimpartasita, platonica pe care i-o purta strainului brunet cu ochelari.
Era fericita ca-l vazuse. Trecusera deja patru luni de cand nu mai intrase in acel magazin. Si nu l-a uitat...
Si s-a intamplat minunea. Cand ea se indrepta spre casa sa plateasca lucrurile, el venea pe culoar din directia opusa, inspre ea. Si ea, s-a oprit. L-a privit cum isi aranja parul si bluza in timp ce mergea. Partea aceasta ar merge de minune intr-un film romantic, un slow motion in mijlocul unui camp, fiecare cu bratele deschise alergand spre celalalt. Dar nu. Realitatea-i alta. Se uita la el si atunci cand a ajuns in dreptul ei... ea isi ascunde ochii in pamant, ingropandu-i intr-un sicriu al tacerii. Si el, nu se opreste, ci merge mai departe. Tanara, ai carei ochi stateau ascunsi, se intoarce, dezgropandu-si privirea, ii urmareste pasii. El, se intoarce, o priveste, isi ia biletul, il composteaza, se mai uita o data inapoi si pleaca. Usa s-a inchis dupa el.
Vroia sa ii faca cu mana, isi dorea enorm de mult asta, insa mana ei nu reactiona. Statea atarnand langa trupul ei, moarta. Si-a tinut privirea lipita de usa, asteptand ca el sa se intoarca. Ca in filme. Dar nu ieseau decat mosi.
In final, a plecat.
Si-ar fi dorit sa il fi privit in ochi cand a trecut pe langa ea. Sa-l sarute cu privirea si sa il mangaie cu genele. Nu stia cine e. Nici nu ii pasa. Era o statie de tramvai si ea a avut biletul potrivit pentru o calatorie in Univers dar nu l-a folosit. L-a iubit atat de mult pentru ca aparuse atunci cand avea cea mai mare nevoie de o privire calda.

de ce atunci cand tai ceapa plangi?

2009-04-11T23:38:00.003+03:00

ceapa e defapt un pretext. plangi pentru ca te doare... ca ti-ai taiat degetul, evident!
O gagica era intr-o excursie. Nedormita de cateva ore, inghetata de frig pentru ca statuse langa o baraca cu alte doua gagici in intuneric, sperand ca de dupa vreo tufa sa sara ceva soboloncozaur gigantic sau o biata gaina, ca sa urle si sa fuga prin stufaris. Evident, trebuia facut foc pentru a praji cat mai bine slanina romaneasca, ca de! in Romania mancarea de baza e tot ce are porcu' mai bun. Adica clisa sau slanina sau slana.
Cu ce mere' bine slana? Cu ceapa bineinteles.
Si se apuca gagica sa taie ceapa, pe ceva carton cu un cutit al dracu' de ascutit. Bate putin vantul si face o figura cu capul sa-si dea din fata parul si trage cutitul cu putere. Si-i intra in carne si curge sange. Se uita la deget si rade. "M-am taiat la deget!". Repede, cu efect intarziat, sare lumea sa o panseze. In urmatoarea saptamana ea era cu degetul in pozitia OK, chiar daca nu era ok.

azi nu a mai plans de la ceapa pentru ca nu a mai avut motiv.

Dandelion.

2009-04-10T21:56:00.005+03:00

Azi a dansat in ploaie si a ras.
Statea in curte... cu parul ud si ochelarii la fel, rotindu-se ca un titirez nebun prin picurii reci de ploaie. "Nu esti bine cu capul!"
Azi, a fost putin mai fericita.
A vorbit si a imbratisat pe toata lumea.
La un moment dat l-a imbratisat si pe el, cel care se schimba ca o papadie... "N-am mai facut asta demult...".
Imbratisarile nu sunt medicamente, sunt de-a dreptul miracole. Toata iubirea din lume o poti strange intre doua persoane, sigiland-o cu mainile. Un pupic ajuta si el.
I s-a repus sangele in miscare. Il simtea in maini si se imbratisa la un moment dat singura. Atat de putin mai fericita era azi.
Pe tramvai, statea langa un batranel ce se uita la ea cu coada ochiului. Ea se uita prin geam la iarba si surpriza! Banuti! Multi si galbeni... Papadii...
Se uita la ele despartita de "fereastra" ochelarilor si de geamul spurcat.
Le privea si iubea papadiile. Dar nu a avut curajul sa le atinga. Nu stiu exact ce inseamna asta. Pur si simplu ii era frica sa atinga florile acelea multe, de parca s-ar fi molipsit cu un fel de soare...
Azi, a fost putin mai fericita!
Poate si pentru ca minunile chiar exista si ea a fost martora uneia... Dar si pentru ca nu a fost atat de singura ca altadata.
Azi.
Ieri a fost si maine poate va fi altfel...
Azi, a fost putin mai fericita!

ciresii.

2009-04-05T21:35:00.002+03:00

Ma plimbam azi pe-o strada din Oradea. In tenisi, cu o geanta mult prea colorata pe umar si-o esarfa fluturand in vantul haiosului april. Neobisnuita zi cu soare, dupa atat de mult frig si mi se pare ca e prima primavara pe care o vad in viata mea!
Lucrurile sunt atat de proaspete: infloriti ciresii, inmuguriti copacii, gardurile vii, betoane si asfalturi fierbinti, acoperite de o plapumioara de petale roz si albe. Un peisaj urban de oameni ce se plimba printre blocuri, cu ochelari pe nas si parul in vant. Soarele, atat de scump mangaie chipurile oamenilor parca fericiti.

ce mult te schimba un soare si niste flori...

Ma simteam usoara ca o floare de cires, ce pluteste pe aripi calde de vant. Sunt la o clipa distanta de iesirea din labirint. Putini mi-au intins sfoara. Ma topeam si inghetam in drum spre eliberarea mea.
Dar simt, ca aproape am reusit! Infloresc de-odata cu ciresii.

azi cand e aprilie pentru a nu stiu cata oara in istorie:

2009-04-03T23:36:00.004+03:00

eu stiu ca acum e altfel
nu stiu, poate cerul? sigur ca e altfel!
poate stelele? oleaca mai... batrane? sau senile?
poate ma leg de ce-i afara prea mult decat de ce e inauntru.
inauntru-i ceva... cum se zice? fleasca? de la zapada topita... troiene si munti si chestiile alea adanci. a da puturi (chestie= inlocuieste o gramada de cuvinte!).
e apa peste tot si inot in ea si nu stiu daca am o gaura de scurgere. poate ca ochii a caror gene rimelate s-au lipit. -cauza necunoscuta primatelor.
incerc sa cobor inauntru cumva. dar nu mai pot. sunt prea conectata la realitate?! atunci ma scot din priza!

cand te saturi de suferinta si lacrimi incepi sa uiti si e mai bine. pentru tine.

unde cauti tu iubirea? nu stii ca-i aici?(taxi)

mi-era rusine de soare...

2009-04-03T23:20:00.004+03:00

soarele, e acelasi si acolo, si aici e tot el.
ma intreb, oare cum poate fi el in atatea locuri in acelasi timp?
sa ma lege de oameni, cu niste fire orbitoare chiar si la o gramada de kilometrii departare?
pentru asta il ador.
ca are maini lungi si multe si poate managaia chipurile oamenilor, a copiilor chiar daca sunt departe de mine...
in fiecare primavara,
primavara-i optimista.
si ne imbratiseaza... oh da, ne imbratiseaza cu flori si soare si vant si nori frumosi pufosi si albi ca de zahar... norii de-aici sunt fratii celorlalti de dincolo.

soarele meu si al tau si al lor stie ca nu ma mai doare.
iarna ma durea. imi place acum.
ma simt ca o floare de cires ce pluteste pe aripile vantului de oras.

o statie de tramvai

2009-04-02T18:41:00.002+03:00

verde?
crud.
alb?
dulce.
strazi?
amare...
o statie de tramvai;
mi-a redeschis ochii.
m-am trezit din hibernarea iernii, cu cuvinte complicate si un Firmin sub perna.
unii zic ca m-am schimbat, si poate chiar asa e. dar a fost necesar.
e o primavara, ce nu se va mai intoarce... insa stiu cu siguranta ca ceea ce am va ramane undeva intiparit... pe o bucata de pamant, o banca, o harta, un caiet poate si intr-un pix de 1 leu.
o noua primavara, colorata si stralucitoare, altfel decat celelalte... celelalte in care atunci cand crestea iarba, ma durea iar cand stralucea soarele, il injuram.
este bine.
imbratisarile sunt extraordinar de bune! pot spune chiar... miraculoase...

sunt o fata fara nume(gand despre lumea mea 2)

2009-03-31T21:32:00.006+03:00

Cand ma plimbam in curtea spitalului, am dat peste un doctor. Imi uitasem bastonul in camera si ma plimbam hai-hui pe-acolo, nestiind daca e cineva in jurul meu. Noi cei care eram speciali, nu ne suparam daca ne atingeam. Ne intelegeam.
Si l-am lovit pe doctor(am aflat dupa ca se ocupa cu asta). Un doctor de suflete. Sau psiholog.
Mi-am cerut scuze si el m-a ajutat sa ma ridic. M-a tinut de mana, si nu s-a miscat. Nu stiam ce se intampla. Si-a luat mana inapoi si m-a intrebat cum ma numesc... Eu n-aveam nume. Aveam, dar stiam ca nu imi apartine. Simteam ca nu imi apartine. Ca nu ma defineste, ca nu poate exprima cu adevarat ceea ce eram eu. Mi se zice Cora. De ce? Nu stiu. Dar sunt sigura ca nu era acela numele meu...

banal inseamna obisnuit?

2009-03-23T20:50:00.003+02:00

de ce mereu lucrurile banale ni se par extraordinare? sau de ce fiecare lucru pe care il descopera un om de-a lungul vietii a fost deja descoperit inainte si a devenit un lucru banal? de ce atunci cand esti pentru prima data ranit in dragoste lumea e nepasatoare la suferinta ta imensa zicand "si eu am patit la fel, vei trece peste!". de ce suferinta fiecaruia e importanta doar pentru el. de ce nu ii pasa lumii de mine? de ce suntem egocentristi? de ce suntem ambitiosi si indiferenti? de ce toate momentele din viata ta sunt chestii banale pentru ceilalti iar pentru tine mari descoperiri, de genul: wow pamantul e rotund...
de ce uitam mereu lucrurile care ne-au modelat? de ce uitam cat de mult l-am iubit pe iubitul vietii noastre? de ce ne distrugem dreptul la fericire? si-apoi... ce-i fericirea asta? fericire... sa fii fericit e o utopie. un ideal mult prea inalt de atins. cand suntem fericiti uitam cat am suferit, si apoi dam cu capul de nori si ne doare si cadem in gol si nimeni nu ne prinde pentru ca nimanui nu-i pasa ca noi am esuat. si apoi sa iti mai aduni puteri ca sa te ridici din nou, pentru ca sa te pregatesti pentru noua cazatura... si tot asa un cerc infinit. un cerc de durere si uitare. sa fim ca niste bebelusi ce se ridica in picioare si pornesc spre un drum plin de suferinta nestiind ca pe drum vor da de atat de multe pietre incat nu vor mai stii cum sa le ocoleasca. imi doresc sa fiu un bebelus, ca atunci cand cad sa ma ridice mama sau sa ma duca in brate peste fluvii si sa sara prapastiile. acum nimeni nu sare deodata cu mine.
copii cresc si devin incet incet adulti. descopera pentru prima data chestiile deja descoperite. "nimic nou sub soare!" pentru mine e! si ma doare sa aflu ca raspunsul la intrebarea mea existentiala deja a fost gasit si eu trebuie sa accept ca nu sunt chiar atat de unica... si ca il pot face unic imbracandu-l in cuvinte si matasuri ca sa para nou si frumos... ca un apartament de bloc proaspat renovat. o cutie de chibrite cu alta denumire...
sinceritatea asta imi va sapa mormantul intr-o buna zi.
prefer sa spun totul asa cum il simt in vremea aceasta a vietii mele. nu vreau sa fiu diplomata. vreau sa le spun asa cum sunt.

as vrea sa traiesc intr-o lume netehnologizata. fara telefoane si fara calculatoare. fara curent electric si apa la robinet. fara matematica prea multa si rautate. fara bani si fara banci. fara politicieni si politica. fara mass media si fara infractori. vreau o lume curata si simpla. cu multe carti si animale si natura si copaci si fluturi liberi si colorati. vreau sa traiesc intr-o lume in care nu am nevoie de pantofi si haine de marca. vreau sa fiu imbracata intr-o carpa si sa-mi iubesc iubirea fara cuvinte prea mari si pompoase... vreau sa fie totul cat mai natural... ca la inceput.

gand despre lumea mea

2009-03-19T21:08:00.003+02:00

Lumea nu ma cauta decat atunci cand exist deja in lumea lor. Cand apar, singura.
Nu se sinchiseste nimeni sa ma intrebe daca ma simt bine. Daca vad. Daca mi-e destul de cald. Sau daca e suficient cat de deschis e geamul... Parca destinul meu asa a fost scris. Sa fiu singura in lumea asta plina de oameni. Sa am ochi care sa nu ma poata ajuta deloc. Sa ma stie lumea dar sa nu ii pese de mine. Sa nu ma caute, daca sunt bolnava sau daca am murit decat daca le-as da un telefon ca sa ii anunt ca ma doare sau ca nu mai sunt.
Lumea mea e mare si toti sunt colorati.
M-am nascut primavara, iar acum primavara ma doare.
"O noua primavara pe vechile dureri..."
Ieri, mi-am rupt bastonul. Din nou. Vlad plange mereu... I-am spus ca totul se va rezolva. Se va obisnui, nu il va mai durea. Iubirea mea il va salva.
El nu stie ca il simt cand prizeaza. Nu stiu cum nimereste praful. Dar il simt. Si imi mai si zic asistentele... Imi pare rau pentru el. Mi-as dori sa ii fur niste fericire... Un ochi cel putin care sa ma vada, sunt acolo.
E ciudat cat de repede uita oamenii lucrurile odata importante din viata lor.
Am uitat cum arata mama... Nu ii vad decat parul. Zilnic. Nu vreau sa il uit pe Vlad... Nu vreau sa plece si el... Nu ar fi corect fata de niciunul... Inca nu i-am zis. Nu vreau ca el sa afle. Trebuie inainte sa il ajut.

cenusa?

2009-03-14T19:11:00.003+02:00

A trecut exact o luna de cand am scris ultima data.
Am multe subiecte de scris dar nu imi mai gasesc cuvintele. Am trecut printr-o perioada ciudata in care am facut multe lucruri si aproape nimic. Sunt in mijlocul a doua proiecte, dar nu reusesc sa ma pornesc pe niciunul.
Nu simti cateodata ca ai facut atat de multe, dar defapt te simti ca si cum nu ai facut nimic? Poate ca nu, dar eu sunt asa acum.

Si vreau sa va povestesc despre o fata. Nu stiu cum o cheama, dar ii cunosc viata. De la inceput pana la aproape de final. E draguta,in niciun caz frumoasa. Are 29 de ani si este cea mai puternica femeie pe care o cunosc.

Am o voce teribila. Ma doare gatul pentru ca am tacut prea mult timp...
A sosit timpul sa vorbesc. Din nou.

fluturele

2009-02-14T23:19:00.002+02:00

am renuntat deja de mult la mine.
si iata o zi superba de iarna cu zapada multa si sclipitoare, acoperita constant de niste fulgi aiuriti si neobositi... am asteptat-o atat de mult... se vede pe chipurile oamenilor, ale copiilor care se bucura de magia zapezii... am asteptat-o mult, ca toate lucrurile ce merita sa fie asteptate.
mereu asteptam cate ceva de la viata sau de la oameni, de la noi si de la Dumnezeu...
dar in acelasi timp ne asteptam moartea.
ne traim viata asa cum stim mai bine si incercam sa ii descoperim secretele, chiar daca de cele mai multe ori si mereu nu reusim, iar asta ne innebuneste.
avem vieti grele, suferinde, nedrepte. ne simtim singuri si ne autocompatimim.
am vrea sa fim mereu tineri, ca timpul sa nu treaca, desi eu una il urasc deseori pentru ca fuge...
nu avem puterea de a ne decide soarta ci doar sa ne indreptam pasii spre carari luminoase.
moartea e o trecere, e o poarta, e o gara. nu stim unde ne va duce insa trebuie sa ne pregatim si pentru acea aventura. ultima aventura a vietii. daca intelegem ca moartea nu este un sfarsit ci un inceput, atunci singurul lucru de care ne va mai fi frica, va fi insasi frica. moartea este o certitudine.
mi-am gasit temporar linistea si calmul tumultului sufletului meu in cel mai incredibil sprijin cu putinta. mi-a deschis ochii si sufletul si mi-a schimbat felul de a percepe viata si de asemenea moartea.
sunt totusi lucruri care imi lipsesc si cand imi amintesc mi se umezesc ochii...
am renuntat, de mult la mine...
mi-am ignorat bucatile de suflet si de inima ce iubesc. nu mai iubesc ce nu merita. atat.
imi iubesc aerul si pamantul si zapada si tot ce tine de suflet si tot ce nu ma poate rani inapoi... imi iubesc familia si iubesc florile, iubesc tot ce e bun si bland si ce nu ma poate rani inapoi...
acceptarea, ca exista ceva mai puternic decat propriile limite intelectuale si sufletesti, ca exista un substantiv mai mare si mai specataculos decat persoana ta, cere multa intelegere si daruire... mereu am avut libertatea de a alege. trebuie doar sa nu ne fie frica sa alegem.

Domnul Butterfly

2009-02-10T21:11:00.002+02:00

un drum.

2009-02-05T16:45:00.003+02:00

m-a lovit ceva azi dimineata. direct in ochi si-n ganduri...
mi-a lasat sufletul greu si nici acum nu imi vine sa cred...
nu pot spune cu voce tare, ca ar suna ciudat...
cand mi s-a zis am intrebat "a murit?"
mi s-a raspuns ca da...
niciodata pana acum nu mi-am imaginat cum ar fi sa simt o asemenea veste... mereu aveam impresia ca as reactiona altfel.
nu l-am cunoscut atat de bine astfel incat sa pot spune ca mi se prabuseste lumea, insa l-am cunoscut... doar ca l-am cunoscut si deja vestea mortii ma cutremura si ma face sa ma gandesc serios la ea... chiar daca pana acum am incercat sa evit "cartea" asta de pe rafturile mintii...
maine ne luam ramas bun cu totii de la el...
e o prostie sa traiesti ca apoi in cateva secunde sa nu mai fi... viata e un drum catre moarte, depinde de noi insa cum o traim si cum pasim pe drum... moartea e un pod spre eternitate... doar ca in momentele astea nu poti sa nu te gandesti si sa intrebi "de ce?"... nu sunt motive, nici raspunsuri... doar acceptare...

vreau sa fiu puternica.

2009-01-21T22:48:00.002+02:00

mi s-a spus ca sunt slaba...sentimentele ma coplesesc.
tu nu simti cateodata ca sufletul si inima hotarasc cam des pentru tine? nu ca nu ar fi bine ci pur si simplu nu e calea cea mai usoara sau buna pentru tine. gandirea te impiedica sa reactionezi dupa primul impuls, instinct sau dorinta. stai si te gandesti la celelalte lucruri care implica o actiune:urmarile.
ei, eu sunt slaba si pierd enorm de mult teren in fata sentimentelor care in ultima vreme, chiar daca sunt incatusate, vor sa se elibereze sub o forma sau alta. ba vor sa fuga unde vor ele ori in lume unde sa nu mai stie nimeni de ele...
mi-e tare dor de stele.
mi-e dor de vise dulci si luminoase...
imi imaginez un drum spre infinit...urc,incet niste scari de fluturi.e lumina si un petec de negru ma cheama spre el...alunec pe nori si ma alatur catorva pasari Phoenix care-si flutura penele intreptandu-se in aceasi directie ca si mine. spre-ntuneric. ajung pe norii gri, imbibati cu apa si fulgere, gemand mii tunete...trec de nori si-ajung pe un pod de stele. in celalalt capat ma asteapta un catel pufos cu trei capete. e mic si dragalas. imi arata doua drumuri, ciudat nu? Cerberul pazeste Infernul, iar Pufosu asta mic imi arata doua cai...
pe-un drum e o viata plina de iubire...iar pe celalalt e o viata lipsita de iubire...

mi s-a potolit focul din inima. imi revin. sentimentele nu se mai zbat, stau bine inchise.

am miopie usoara dar totul incepe sa se schimbe

2009-01-17T23:22:00.003+02:00

acum vad lumea cu alti ochi
si spun asta nu doar pentru ca am ochelari,ci si pentru ca parca parca incep sa ies din lumea mea albastra,de nori si soare...
sunt in siguranta aici sus,nimic nu ma poate atinge...nicio vorba,niciun deget,nicio lacrima niciun...idiot.
starea mea emotionala e schimbatoare asa cum bate vantul si puternic influentata de copacii din jurul meu.ai spune ca n-am personalitate nu? fi serios.sunt om si am sentimente si mai tot timpul zdrobite de oamenii din jur.in special cineva.
azi sunt la pamant,maine plutesc spre ceruri si nimeni nu ma poate opri...azi plang,maine rad cu gura pana la urechi...cateodata ma simt plina de prieteni...ai altadata ma simt mai singura decat singuratatea...
La vita e Bella!
de ce nu suntem fericiti daca viata e frumoasa? de ce cautam absolutul?vrem sa ne depasim conditia de oameni simpli care ar trebui sa se bucure de viata asa cum e ea...mereu vrem mai mult,vrem tot.cel putin unii.altii sunt norocosi ca sunt fericiti de ceea ce au.
fericirea mea depinde de iubire.obligatoriu.

imi vine sa vomit iubirea pe care o mai simt pentru tine.putrezeste,devine ranceda si se impute.timpul se scurge si se sparge asa cum se sparg valurile marii de stancile colturoase...secundele curg in continuare si eu tot nu am facut nimic ca sa imi ingrop amorul...il plang si il plang.vino si salveaza-l sau ingroapa-l o data! mormantul alb asteapta...lacrimi oricum nu mai sunt.nu pentru tine.

suntem singuri...

2009-01-07T21:15:00.003+02:00

asta-i una din zilele alea in care te simti foarte singur,evitat si aproape depresiv...
iti merg toate rau,sau cel putin asa ai impresia...te simti in plus,iti vine sa plangi...nu ai cui sa-i vorbesti...nu ca nu ar putea sa te asculte...ca unii pot...dar vrei sa tii totul in tine si sa suferi...
suntem mereu singuri,chiar si cand suntem cu altii...
venim pe lume singuri si plecam la fel de singuri...asta e ceva ce toata lumea stie...
ai momente in care cei pe care ii credeai prieteni,se dovedesc a nu fi prietenii tai...
ai momente cand simti lipsa unei singure persoane,careia sa ii pese de tine altfel decat parintilor tai...
ai momente in care iti amintesti ca nu ai parinti si ca esti si mai singur decat altii...
cand te certi cu parintii
sau te simti marginalizat...

am probleme.
am prea multa incredere in oameni...si de fiecare data ajung sa regret ca am acordat timpul si increderea mea unor oameni carora nu le pasa...

ma incearca o senzatie ciudata...incep sa cobor treptele lungii scari care coboara exact in centrul sufletului meu...drumul pare atat de lung si greu...se strang peretii in jurul meu,pe parcurs ce ajung mai aproape de miez...mi-e frig si ma doare dar caut si mai adanc...dau de-o prapastie...am nevoie de o funie sa cobor...nu mai e nimeni langa mine.sunt singura...asa ca...ma gandesc...si sar in gol.cad...si cad...si tot cad...oare cat de adanca e prapastia? ma lovesc brutal de pamantul rece...e intuneric...niciun prieten care sa imi dea o bricheta...ma caut...si intr-un final ma gasesc intr-unul din colturile sferei,ghemuita in frig,tremurand...ma uit la mine...ma uit in jur...sunt singura.

imi pare rau ca nu vrei sa fii copil...(sau copilul despre matur)

2009-01-04T19:33:00.004+02:00

esti cel matur,pragmatic,cu picioarele pe pamant...
nu ai timp de copilarii
vrei sa muncesti si sa muncesti ca sa te ajungi...
ai uitat ce e iubirea pentru ca ai fost ranit de-atatea ori
incerci si incerci sa tai copacul de la radacina,pentru ca pentru tine toate merele s-au stricat...
acum te dai la portocale si nuci de cocos
ei...si-ti place
nu le tii
se strica si ele
ocazional sa-ti mai stapanesti setea...iei cate o nuca.proasta.da nu-i nimic,te folosesti si o arunci
umbli cu sosete 2,3 zile le arunci si pe ele...de ce sa le speli? iei altele
nu te intereseaza scoala si esti filosof...
esti prea avansat ca sa vorbesti cu copiii...
eu sunt naiv tu esti prea incercat de viata...
eu ma joc,tu muncesti.
dispretuiesti oamenii care tin la tine,nu ii asculti ii critici si nu ii ajuti sa creasca
razi de ei cand nu stiu ceva sau ii iei peste picior cand incearca sa fie ca tine
ai impresia ca esti cel mai bun de pe pamant insa nu tot timpul e asa...
imi pare rau ca ti-ai pierdut increderea in unii oameni si nu mai stii iubi asa ca inainte,cum credeam ca ma iubesti pe mine...
vei creste si mai mare si tot asa vei fi...
nu te vei schimba niciodata pentru ca asa esti tu.
imi pare rau ca nu vrei sa fii copil ca mine,maturule,orice ar insemna pentru fiecare "sa fii copil"...

in sfarsit zapada si soare!

2009-01-04T19:22:00.002+02:00

La multi ani! Sa traiti,sa infloriti etc. Va imbratisez ca ati ajuns si anul asta.

e ianuarie si nu am scris de multa vreme.
ii spuneam lui Bogdan, parca nu pot scrie daca nu sufar...si chestia e ca incep sa imi revin.
nu stie nimeni ca am suferit sau ca inca sufar,pentru ca nu ma afisez chiar asa de mult in public...insa am simtit,si s-a vazut,cred eu, in unele chestii pe care le-am scris.
adevarul e ca ma simt super! de-o vreme ma simt asa cum eram acum 3 ani...
ni s-a refacut gasca,mai mult sau mai putin,datorita clownarelii si acum petrecem mai mult timp impreuna, si e bine!
e un fel de prietenie adevarata,cel putin eu asa o vad, si cred ca e cea mai buna din cate am avut pana acum. colindatul de craciun,seri de film,seri de monopoly,seri de monopoly si filme,seri in oras la ciocolata calda...parca parca imi aminteste de vremurile de demult.

le multumesc celor care-mi sunt prieteni pentru momentele petrecute impreuna,cele pe care daca le-as fi trait singura,ar fi fost prea amare...

Breakeven

2009-01-04T19:21:00.001+02:00

The Script - Breakeven
Asculta mai multe audio Muzica »

Decembre Bride.

2008-12-28T18:06:00.008+02:00

o privire care vindeca rani permanente.

2008-12-26T23:13:00.005+02:00

am amanat destul de mult sa-mi scriu sufletul...
pot afirma cu bucurie ca mi-am revenit din starea aceea de visare plina de iluzii...pe care mi-am autoimpus-o...datorita unora dintre prietenii mei...si cel mai mult datorita unei priviri...
o privire fara nume si fara glas...
un strain...
frumos...
ce mi-a alungat din suflet ultima farama de iubire care mi-a mai ramas pentru altcineva.nu-l iubesc,doar ii ador privirea si ii multumesc ca m-a facut sa uit...am refuzat sa uit inainte,crezand ca poate cine a fost,se va intoarce...nu se intoarce si bine face...ma bucur ca e fericit...si cred ca e cazul sa caut si eu fericirea asta efemera.
"ha ha,ti-am zis eu!"
"asa si? zi mersi ca (te-)am iubit..."

credeam ca voi fi singura de Craciun...
nu e adevarat.
cel mai frumos Craciun de pana acum.
16 prieteni,zapada,colinde,mancare,vin,cadouri,Mos Craciun(i)...extraordinar a fost.
mai vreau si la anul!:x

si asa e cu baiatul cu privirea aceea...
sper sa imi revina fluturii(liliecii:))) in stomac...
daca n-am iubi,ce valoare am mai avea?
daca n-am suferi,am mai avea parte de fericire?
daca n-am gresi,am mai pretui urmatoarea mare iubire?
iubim de fiecare data cu adevarat?poate.
despre iubire poti spune milioane de lucruri,pentru ca suntem milioane de oameni,unici.de fiecare data iubim altfel...si voi stiti asta.
ideea e ca iubim,ce naiba!
avem cu ce sa ne umplem...viata...cu iubire.
calea cealalta e intunecata si mucegaita,dar supravietuiesti si asa...insa...nu esti implinit.
iti iubesc privirea,chiar daca nu te cunosc...

hapi xmas&co*

2008-12-22T14:05:00.004+02:00

si a sosit din nou Craciunul!
super
deja ma simt mult mai bine
de-abia astept sa mergem la colindat:x
si ce daca-s singura iar,de Craciun? cu-atat mai bine,fac ce vreau!

in ultima vreme am facut destul de multe,a fost si-o perioada mai neagra si multe multe chestii...
chestiile le voi pune pe rand dupa postarea asta.
vestea buna e ca: MA SIMT FOARTE BINE!

Va doresc un Craciun Fericit tuturor,mai ales celor ca mine...
de anu`nou va zic saptamana viitoare!

va pup...

Ziua Voluntarului Caritas

2008-12-15T15:08:00.003+02:00

ACEO şi-a premiat voluntarii

ORADEA - Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO) a organizat la sfârşitul săptămânii trecute Ziua Voluntarului Caritas. Evenimentul, prezentat de Cristina Todorean şi Ciprian Ciuciu, s-a desfăşurat în sala festivă a Liceului Greco-Catolic din Oradea.

În semn de recunoştinţă pentru efortul depus în sprijinirea activităţilorasociaţiei, ACEO le-a acordat voluntarilor săi tricouri, diplome de merit sau premii. Astfel, cel mai activ voluntar, Vlad Raita, a fost desemnat „Voluntarul anului”. Premiul pentru programul „O masă caldă” a fost câştigat de Ligia Oprean. Loredana Vereş a fost premiată pentru implicarea în programul „Bunul Samaritean”. Premiul pentru programul „O casă curată” a fost câştigat de Silvia Pop.

Alexandru Lucaci a cules cele mai multe zâmbete, în cadrul proiectului „Prieteni pentru un zâmbet” şi a fost premiat pentru aceasta. Nu au lipsit nici premiile pentru disponibilitate (Emil Andreica), pentru implicarea în promovarea voluntariatului (profesoara Mariana Man, de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”) etc.

„Prin această acţiune urmărim recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari. Voluntarii reprezintă una din resursele cele mai importante ale ACEO”, ne-

a declarat Olimpiu Todorean, preşedintele ACEO.

Recital Chilian

Invitatul special al acestui eveniment a fost Florin Chilian. Acesta a susţinut un recital pentru voluntarii ACEO şi pentru toţi cei poftiţi la această manifestare. Artistul a răspuns prompt la cererea ACEO de a cânta pentru voluntari. Înainte de a concerta, Chilian a îmbrăcat tricoul oferit de ACEO, pe care era inscripţionat „Fii voluntar Caritas” şi a felicitat Biserica fiindcă face astfel de lucruri. În deschiderea recitalului, Florin Chilian a cântat „Imnul Naţional”, dar nu cel compus de Andrei Mureşanu, ci un altul, compus de el, „Nu vreau să mă duc la muncă...”. Toată lumea a izbucnit în râs la ironia artistului, care a încins atmosfera pe parcursul serii.

Artistul a fost deschis cu publicul, cu care a interacţionat pe durata întregului concert. Manierasa de a dialoga cu publicul a fost inconfundabilă: accente de profundă ironie la adresa unei societăţi decăzute şi de uşoară aroganţă. Acesta nu s-a sfiit să cânte piesa „Ca-n viaţă” şi nici să afirme că, încă, „nu a cunoscut un preot care să respecte cele 10 porunci”, chiar dacă în sală au fost prezente şi feţe bisericeşti.

Artistul a mai cântat piese precum „Ca-n viaţă” şi o piesă de pe noul album „Raiuri de iad”, pe care Chilian a interpretat-o în memoria lui Ştefan Iordache. La piesa „Zece”, care a încheiat recitalul, publicul a cântat alături de artist, fără ca acestal să provoace publicul să cânte.

Crina Dobocan

Caritas Eparhial Oradea şi-a premiat voluntarii

15.12.2008, 00:00
Autor: Florina ŞANDOR

În Sala Festivă a Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, s-a desfăşurat, vineri seara, cea de-a treia ediţie a manifestării intitulate "Ziua Internaţională a Voluntarilor", prilej cu care au fost premiaţi voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea pentru activitatea desfăşurată în anul 2008.

Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie şi organizat de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, a reunit sâmbătă seara peste 150 de invitaţi, printre care voluntari, elevi ai liceului gază, părinţi şi bunici, dar şi oaspetele special, Preasfinţitul Virgil Bercea, episcop al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică de Oradea. Pe parcursul câtorva ore, sala festivă a fost învăluită într-o atmosferă de sărbătoare creată special pentru cei care, pe parcursul anului 2008, şi-au dedicat câteva ore din timpul lor pentru a întinde o mână de ajutor persoanelor nevoiaşe. Preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, preot Olimpiu Todorean, a pregătit un program artistic ce a cuprins o serie de momente dedicate în exclusivitate personajelor principale ale serii: voluntarii Caritas. "Suntem foarte mulţumiţi că, în acest moment, asociaţia are peste 1.500 de ore dedicate ajutorării persoanelor cu nevoi speciale. Unii dintre ei sunt de pe stradă, alţii chiar miros urât, dar acest lucru nu contează şi trebuie înţeles faptul că noi nu facem discriminări şi nici comunitatea nu ar trebui", a precizat Olimpiu Todorean. Atmosfera a fost întreţinută de trei clovni care au reuşit să aducă zâmbetele pe feţele celor prezenţi, dar şi de cântecele solistului Ovidiu Lazăr, de asemenea voluntar în cadrul asociaţiei. Dintrei cei 147 de voluntari de care se bucură asociaţia, 68 prestează o muncă frecventă, iar dintre aceştia 22 au fost premiaţi cu diplome, cadouri şi premii speciale. Au fost acordate premii precum: "Voluntarul anului", premiul pentru disponibilitate sau "Cel mai activ voluntar". De asemenea, s-au acordat premii pentru proiecte şi programe cum ar fi: "O masă caldă" oferit Ligiei Oprean, "Bunul Samaritean" câştigat de Loredana Verş, "O casă curată", primit de Silvia Pop şi "Prieteni pentru un zâmbet", adjudecat de voluntarul Alexandru Lucaci, care a mai fost răsplătit pentru cele 98 de ore petrecute în scop nobil, cu premiul "Cele mai multe ore dedicate voluntariatului". Evenimentul s-a încheiat cu un concert susţinut de Florin Chilian.

acorduri de chitara si multe lacrimi de fericire

2008-12-13T23:55:00.004+02:00

nu exista cuvinte pentru a putea descrie magia care a avut loc ieri,intr-o sala mica,dar de prieteni plina...acorduri de chitara si cuvinte frumoase...impletite cu grija incunand munca de peste an a tuturor voluntarilor prezenti in acea seara.
cea mai frumoasa editie de pana acum.
a fost extraordinar.
revin maine cu poze si articole de ziar,sa stiti despre ce vorba...

mii de vise frante aruncate pe cer.

2008-12-07T19:27:00.005+02:00

voi oamenii imi dati incredere.dar imi si frangeti aripile intr-un final.imi smulgeti visele de la radacina si lasati pamantul gol sa strige dupa mine...ma taiati in mii si mii de bucatele si le imprastiati pe cer.si nu stralucesc deloc acele franturi de sticla mata...stau pur si simplu.nici macar nu leviteaza.culoarea lor se pierde,incet,incet in albastrul cerului si dispar pentru totdeauna in univers.
sunt miliarde de oameni.in fiecare zi,mor si se nasc alte milioane.
oare ce insemnam noi pentru universul asta mare?
ce importanta are ca milioane de copii invata acum sa mearga?
sau ca milioane de copii invata sa vorbeasca?
ce importanta are ca un baiat se indragosteste,acum,pentru prima data de o fata?
ce importanta are ca milioane de cupluri se casatoresc,sau isi plang persoanele pierdute?
ce importanta are pentru tine faptul ca in alt colt al lumii o fiinta se naste si alta moare?
adevarul e ca nu are nicio importanta.nimic ce nu are legatura cu noi nu ne intereseaza.ne gandim la noi doar,si la maxim 5 persoane in plus.universul nostru...e minuscul,microscopic.
am putea sta 1 minut acum,cat citim aceste randuri,sa ne gandim la ceilalti oameni din lumea asta mare...
avem vise...multe vise...si oamenii ne dau incredere sa ne urmam visurile.sau ne impiedica sa le urmam.un calcul simplu:6 miliarde de oameni in lume...un milion de vise pe persoana...multe miliarde de vise in fiecare zi...facute bucatele pe cer si asa avem stele! si uite,acum ma uit pe fereastra,dar sunt nori,insa sunt sigura ca sunt acolo visurile oamenilor!
noi,oamenii,acordam incredere...dar rupem aripile prin indiferenta noastra,prin uitarea noastra,prin egoismul nostru...
ar trebui sa fim mai buni.
depinde doar de noi.

fluturi plini de tristete.lacrimi

2008-12-05T16:35:00.003+02:00

azi a trecut un an...
tot ziceam si ziceam si mai spuneam ca trec anii...se duc prea repede!
as fi vrut sa fie altfel...oh...de-ati stii cate planuri si cate vise s-au dus...nu s-au dus...s-au sinucis.sau au fost ucise? un pic din ambele...ai spune ca-s nebuna.un om nu poate trai in trecut...nu trebuie sa traiasca in trecut si sa se hraneasca cu amintiri...
azi a trecut un an...
inca mai sper.inca astept o schimbare.inca nu pot accepta realitatea.fuck.nu-i bine.
azi inseamna atat de mult si multe...
maine va fi tot azi,dar nu ca azi...maine e tot decembrie dar e maine...si nu mai e azi...azi se duce...se indreapta vertiginos spre poimaine si mai adauga inca un an...
vreau soare si zapada si flori.vreau sa ma plimb pe strada de mana cu cineva.vreau o imbratisare si un sarut.poate doua.vreau iubire...si vreau muzica si zambete si cuvinte de sprijin...vreau atat de multe azi...si nu mi le ofera nimeni...

strazi cu sclipiri de albastrele.iarna.

2008-12-03T19:37:00.003+02:00

azi si maine...e decembrie deja...la dracu!au trecut deja 9 luni...din martie pana in decembrie sunt noua luni...noua! mult.
zicea ileana:ba'tu tre' sa uiti!
ce dracu? cum sa uit?
nu poti uita nu-i asa? primul sarut,prima imbratisare...oh...ce de demult pare...oricum azi si maine e decembrie si peste doua zile a mai trecut un an...
bai,da tu te auzi? nu normal ca nu te auzi.daca te-ai auzi ai tacea...oricum taci.ti-e gura sigilata,buzele cusute,imbratisarile lipite cu scotch si/sau picatura de corp si nu se misca.nu.de ce sa se miste?oricum nu iti pasa.imi vine sa rad iar apoi sa plang din cauza prostiei rasului...macar exista asa ceva?normal ca nu.nimic nu e acum.decat zambete de clown si flori de plastic.
vreau sa ninga.
de ce nu are niciun sens ce spun aici?
conteaza?
normal ca nu conteaza.
nu imi pasa.
imi vine sa o bat pe aia de bio cu teza ei cu tot.
si maine-i joi si iar e decembrie...
vai,buna mancarea de azi,nu gig`?
ne place sa vorbim vorbe si probleme existentiale de gen cat de gros se taie parizeru`nu stiu unde.ne place sa ne batem joc de Batman si sa radem aiurea.

ne place sa fim singuri de sarbatori.iarasi.

prieteni pentru un zambet!

2008-12-02T19:13:00.004+02:00

si ieri,1 decembrie,debutul nostru pe scena!
si cred ca a fost chiar bine.
nu zic multe,o sa vedeti piesa...las doar cateva poze.

poza de grup:

clown-eu cu Actorul:clown-eu la final facand baloane:

scrisoarea

2008-11-30T23:06:00.003+02:00

si merg pe strada cu pasii mici si mari si ochii holbati la oameni.imi place sa-i privesc,sa-i ascult...imi place sa ma imaginez in pielea unui oarecare om de pe strada.sa fiu el.sa merg in casa lui sau sa ii cunosc prietenii,sa vad cum e de la o inaltime mai mare sau prin niste ochelari...imi plac oamenii pentru ca stiu sa iubeasca.imi plac oamenii pentru ca sufera.si nu sunt sadica cand spun asta...daca nu am suferi n-am mai iubi,sau am iubi dar nu am pretui la fel de mult iubirea...
ati citit "La Tiganci" de Eliade? o carte superba...nuvela fantastica in care Eliade arata sacrul camuflat in profanul cotidian...calatoria lui gavrilescu spre moarte e din cauza ca isi ratase sansa vietii si a fericirii sacre,ca un tramvai pierdut...pierduse iubirea...si odata ce a ratat sansa,a trait o viata fara viata...adevaratul gavrilescu a murit o data cu pierderea marii lui iubiri...
iubirea da sens vietii...orice fel de iubire ar fi...
am primit o scrisoare azi de la un fost iubit-eu i-am scris-o-am crezut ca am zis prostii,defapt...nu erau chiar prostii...dragostea e proasta uneori,si nu conteaza daca ai 9 ani sau 100 ca sa poti iubi...
dragostea e pentru toata lumea.
dragostea e neconditionata...

şi ce dacă nu ştiu cânta la chitară?

2008-11-30T22:53:00.003+02:00

îmi place să ascult... şi să ascult şi să ascult şi să dorm... acum mă dor ochii... oboseală amestecată cu o durere mută care nici acum nu ştiu de unde vine... vine iarna peste mine... mâine e decembrie. peste cinci sau şase zile a mai trecut un an... şi se vor mai duce... unde? nu ştiu... ştiu că doar se duc. aştept să primesc o lovitură din partea vieţii. una mai mare decăt cea care m-a lăsat copilă... sunt derutată. nici nu mai ştiu să îmi ordonez gândurile. am vazut tipi faini. beau şi trag din ţigara necunoscutului... aştept ceva dar nu ştiu ce. şi-aştept şi-aştept şi tot nu vine... peste cinci sau şase zile a mai trecut un an... şi se duce şi se duce. vai tipul ala creţ arăta beton! o ascult pe axelle red, franţuză-habar n-am de cântă bine sau nu, îmi place. am auzit azi o poezie de-a lui Mihai Vieru din cartea azi lansată-ShiNoBi... vroiam să o scriu aici dar nu o găsesc nicăieri-poate ar trebui să îmi cumpăr cartea... în orice caz. mi-a plăcut mult.
azi toată lumea m-a luat la întrebări. ce naiba e cu lumea? eu n-am nimic cu voi!
mănânc biscuiţi cu lapte şi ascult din nou axelle.
mâine am spectacol şi de-abia aştept.
sondajul cu Moş Crăciun merge bine.
aş vrea să fi avut mai multă inspiraţie. azi am scuza. nu ma simt bine şi sunt nedormită de trei sau patru zile. mi-a trece. altii fac baie în acid sulfuric şi au un uscator de păr lângă. aurică încă trăieşte şi nu cred că o să mai sară de pe poduri. tre` să înceteze! Gig`, totul va fi bine! Ioane... cu tine n-am ce face... va trece şi aia. Clowns, baftă mâine!
-iubeşte încă.

Axelle Red.

2008-11-30T22:06:00.001+02:00

Axelle Red-Parce que c'est toi
Asculta mai multe audio Muzica »

soare

2008-11-28T22:21:00.007+02:00

azi dimineaţă am fost luaţi de la ora de dirigenţie pentru o oră de instruire a tinerilor pentru a evita intrarea într-un lanţ de trafic de carne vie. mişto film. Angelina Jolie vorbea despre românce traficate în Europa. Sclave pentru sex.
e tragic. e adevarat.
stăteam tolănită pe scaun glumind pe tema asta, însă dacă stai să îţi imaginezi o scenă reală, tortură şi sex abuziv îţi vine efectiv rău. mizerie, întuneric, droguri, bărbaţi idioţi şi cretini mizerabili, nişte barbari care se comportă cu fetele şi femeile ca şi cu nişte bucăţi de carne fără viaţă. şi ce dacă ai dat bani? nu te satisface nevasta şi asta îţi dă dreptul să chinui oameni?
am fost oripilată de imaginile pe care le-am văzut, de mărturiile pe care le-au dat fetele.
poliţiştii şi psiholoaga au vorbit cam aiurea, însă ce a fost important am retinut singură. există tot felul de porcării care distrug lumea. prea multe şi nu cred că are rost să le mai numesc aici.
am realizat că până acum, am avut o viaţă ferită de lucrurile astea. e foarte important să fi mulţumit cu ceea ce ai, chiar dacă simţi şi chiar ştii că ai avea nevoie de mai mult.
banii. banii fac lumea să mearga. banii pot cumpară medicamente şi tot banii pot omorî oameni... banii nu sunt buni, de nimic. de ce nu putem lua lucruri pe flori? ah, da se ofilesc... sau mai bine, pe fluturi? nici pe fluturi... ei zboară.. .ei sunt liberi!
degeaba suntem liberi în teorie dacă practic suntem închişi şi încătuşaţi...
degeaba zâmbim când alţii plâng şi mor în chinuri groaznice...
dacă stăm să ne gandim viaţa asta are mai mute părţi negative decât pozitive.

şi din cauza asta... eu vă ofer flori şi soare! şi zâmbete şi iubire, îmbrăţişări şi prăjituri, culori şi fundiţe, desene şi creioane colorate... vă dau dimineţi senine şi nopţi înstelate... vă dau speranţă! şi lumină... vă dau o mâna şi un sărut...

vă dau tot ce-i bun în lumea asta!

pentru A... ţie, ţi-as da totul...

ieri

2008-11-26T23:11:00.002+02:00

vorbeam de fericire
e clar, azi vom vorbi de iubire...
(îmi tot spuneşi că citiţi blog-ul. dacă e aşa, mi-ar plăcea să văd şi nişte comentarii sau răspunsuri la întrebările care sunt afişate)

deci luăm aşa... iubirea, amour, amore, amor, Liebe, влюбленность, αγάπη, 사랑,愛...
şi lista continuă.

un cuvănt, simplu şi totuşi cu o valoare imensă.
oare chiar e ceva important, extraordinar sau doar noi, cei care suntem speciali, oamenii, îi dăm valoare, îi dăm viaţă?

la asta aştept răspunsuri încă...

altă întrebare: este iubirea egală cu fericirea? dacă iubim suntem fericţi? asta depinde pe ce parte a barcii eşti. dacă iubeşti şi eşti iubit sau doar iubeşti şi eşti neiubit sau eşti iubit şi nu iubeşti. distingem trei cazuri:)) o luăm pe matematici acum...
în primul caz-posibilă fericire. de ce doar posibilă? apar certuri, discuţii sau poate să fie totul bine, în cel mai fericit caz.
în al doilea caz-iubeşti şi nu eşti iubit... ei, dacă eşti aici nu poate fi chiar perfect... îmi pare rău
în al treilea caz-iubit dar nu iubeşti... păcat, asta înseamna ca nu eşti fericit...
din trei, doua nu-s aşa de bune...
dar noi tot, IUBIM... oricum ar fi...
noi, ne simţim, pentru o clipă, fericiţi...
şi asta e bine.

despre iubire, voi mai scrie, acum mi-e somn şi-i gol paharul, cu lapte.

Dragostea nu ţine cont de vârstă.-pentru Cătălina

copilărie!

2008-11-26T20:39:00.008+02:00

mi-am adus aminte de copilărie! vai cum am putut uita, eu, un copil în toată regula?

oh... copilărie...

uităm cam des de ea...

îmi zboară prin minte nişte versuri. ceva cu "copilărie fericită".

eu ştiu şi am văzut casete video de când eram la grădi. micuţă şi blonduţă, mereu cu zâmbetul până la urechi, deobicei fără dinţi în gură, băgăreaţă (încă sunt), ştiam toate poeziile colegilor mei de grădi plus şi ale mele. mami zicea că mă îmbrăcam ca un papagal şi mereu vroiam sa fiu în centrul atenţiei...
copilăria cât ţine?

eu zic că atât cât vrem noi!
poţi lua un creion colorat şi o foaie, chiar acum. şi să desenezi o casă cu un gărduleţ şi câţiva pomi, nişte păsări în formă de 3 şi un horn din care iese fum gri... mai îmbodobeşti grădina cu câteva flori şi iarbă, un soare în colţ, super zâmbăreţ care îşi împrăştie razele pe toata foaia... şi... gata! eşti din nou copil...

din păcate luăm şi partea serioasă:
sunt copii fără copilărie.
sunt copii care se nasc adulţi.
sunt copii care au copii.
sunt copii singuri.

vedeţi, vorbesc mult despre copii. ador copiii. de ce? pentru că se joacă!
ei nu se tem să scoată un brum-brum când trece o maşină sau să facă ca un avion pe stradă... ei nu se tem să dea pupici şi să lege prietenii... ei nu se tem că se vor face de râs dacă încep să cânte în public sau să scoată sunete ciudate. ei sunt copii. copiii ar trebui să îşi trăiască copilaria! părinţii ar trebui să le ofere şansa asta... şi ce dacă nu e pâine? pâine va fi maine, azi strânge-ţi în braţe copilul şi desenează-i un soare...
vorbele sunt uşor de zis, însa lumea de-afară e teribilă... sunt familii dezbinate şi copii care ţin familiile pe umerii lor mici... pentru ei ce se poate face? nimic grandios, decat o vorbă bună şi o îmbrăţişare... poate un ajutor micuţ material... însă golul ce se formează în sufetul unui copil fără copilărie nu se umple complet niciodată... compensăm prin iubire...
sunt exemple şi exemple de copilării nefericite... fericite sau...mixte.
nu vom putea schimba asta... însă ceea ce vreau eu să spun e că... tu, cel care citeşti, să nu uiţi de copilăria pe care ai avut-o iar cel căruia îţi lipseşte încearcă să fii copil acum pe cât poţi tu.

repet, ia o foaie şi un creion şi deseneaza. stai liniştit nu te vede nimeni:) fi tu,pentru tine.

îmi plac copii pentru că ştiu să se joace...
îi multumesc Ralucăi pentru "revelaţie"...

tu ce fel de copilărie ai avut?

mai trage-un fum că nu-i destul...

2008-11-25T17:26:00.006+02:00

... şi ajungem să respirăm tristeţe.
unde îmi este oxigenul?
de ce mi-l iei?
hai, dă-mi-l înapoi... m-am săturat de narghilea... e prea dulce... vreau aer, curat!
vreau fericire şi iubire şi zâmbete şi îmbraţişări şi săruturi şi priviri calde, dulci... vreau bomboane şi zahăr, vreau flori şi soare, vreau lumină şi mare şi munte şi cer senin şi creioane colorate...
tu de ce iei întuneric, tristeţe, supărări, palme, lacrimi, durere, nori, ploaie nu... ploaia poate fi bună. de ce închizi ochii în loc să îi ţii larg deschişi? de ce ai mii de lacături pe inimă şi sufletul ţi-e întemniţat?
de ce te încăpăţânezi să gândeşti raţional şi să nu simţi fericirea, să o palpezi?
dar totuşi, există oare fericire?
da...fericire...
vama veche zice că "fericirea nu se cumpără în rate" şi totusi noi aşa o luăm... nicăieri nu e "2 la 10 mii"... toate-s scumpe! inclusiv fericirea... de ce nu o putem avea pe toată odată? de ce pentru o clipă de fericire, ducem în spate ani grei de suferinţă? de ce ne refuzăm fericirea?
eu una, sunt confuză... sunt fericită sau nu? sincer nu ştiu... am avut momente, da! oh... fericire...

Acum, întreb:
Ce-nseamnă pentru tine, fericirea?

Vama Veche - Fericire
Ascultă mai multe audio Muzica »

azi n-am chef de vise!

2008-11-24T20:33:00.007+02:00

dar totuşi... visez!

ce vreau să spun nu are nicio legătură cu visele. cel puţin nu de data asta. mi-am amintit de vise de la ora de psiho de azi.
ma gândeam să scriu chestii optimiste, da` n-am cum! văd oameni plini de bani şi plini de ei şi cunosc oameni săraci... săraci adică fără bani şi săraci sufleteşte... lor cine le sărbătoreşte ziua de naştere, pompos, cadouri gen maşini super luxoase, bani sau cine mai ştie ce animălici exotici?
sunt oameni şi copii care mor de foame şi sunt măcinaţi de boli...
sunt copii care nu au părinţi şi copii care se autodistrug din cauza asta...
sunt copii care se droghează şi beau, doar pentru a obţine pentru scurt timp iluzia aceea de fericire...
sunt copii care sunt singuri...
sunt copii care nu ştiu ce înseamna cuvintele pâine sau apă...
sunt copii care plâng...
sunt copii care nu ştiu ce înseamnă o îmbrăţişare...
sunt copii ce mor în fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă...
şi totuşi de ce vorbesc de copii? păi copiii, se presupune, vor ajunge cândva oameni mari! şi uite că nu ajung...de ce? pentru că lumea asta e săracă... îşi pierde din valori...
vreau să fiu un om mare, bun! toţi ar trebui să aspirăm la asta... pentru ca apoi, la final, să nu fim decât un procent în plus pe rata mortalităţii globale... să fim cineva, cineva important chiar dacă doar în universul nostru mic, persoana noastră să poată face diferenţa.

azi n-am chef de vise!

şi totuşi... visez...

mi s-au terminat injecţiile cu speranţe!

2008-11-23T20:28:00.005+02:00

mi s-au terminat injecţiile cu speranţe! cred că mă apuc să fac tratamente serioase cu ironie, sarcasm, indiferenţă şi râs prostesc:)) "căci unde dragoste nu e, rămân doar sticlele"- asta merge acum în winamp...eh indiferenţa...opusul iubirii, un scut impenetrabil, o apărare super bună pentru cei ce suferă... da, de-acum sunt indiferentă!

îţi multumesc...

2008-11-23T18:19:00.005+02:00

Mi se spune tot mai des să las supararea de-o parte..."bagă-ţi picioarele, că băieţi sunt milioane":)) super tare Florin, îmi place! hai că peste cateva zile voi scrie poate ceva mai optimist.

Oricum, am făcut din blogul acesta un fel de...jurnal public. Aflaţi şi voi câte ceva din experienţele altei persoane, întâmplător o adolescentă aiurită ,dar cu capul pe umeri, inteligentă(citez pe dragul de Sergiu) însă cu slăbiciunile de rigoare pe care sub nici o formă nu le dezvălui:).
Voi scrie şi voi scrie...
Într-un fel mă eliberez.
Sunt de părere că nu trebuie să ţii totul în tine, sunt lucruri care pot fi spuse şi altora. Câteodată cineva din afară, poate privi lucrurile dintr-un alt unghi, mult mai obiectiv şi aşa poate să tragă nişte semnale de alarmă care pot chema pompierii inainte ca totul să ardă în tine... Pentru asta sunt prieteni şi nu numai, străini care pot să te ajute cu două, trei cuvinte şi aşa să te stropească cu puţină apă rece, când tu te mistui cu n probleme...
Mulţi spun că nu au nevoie de absolut nimeni ca să supravieţuiască, ei îşi pot rezolva singuri problemele... Refuză categoric o mână, un zâmbet sau o invitaţie la teatru... Îi felicit pe cei care pot să se descurce singuri! dar cei ce nu... să nu vă fie frică să primiţi o vorbă bună, un sfat, o îmbrăţişare... suntem oameni, avem nevoie de afecţiune şi înţelegere. oh, mai ales, înţelegere...
mulţumesc.

primii fulgi de zapadă...

2008-11-22T18:21:00.005+02:00

A nins! Super! Azi dimineaţă,dormeam când a început să ningă. Am auzit din stânga şi din dreapta "Băi! A nins azi dimineaţă".Off,şi eu dormeam...pe la patru iarăşi...zăpadă! Îmi place să văd cum cad fulgii din cer...e ceva incredibil,deşi fizica ne învaţă multe(apa îngheaţă la zero grade:))) şi totusi când ninge prima dată,e un fel de miracol.Vine iarna,vine Moşu`...de-abia aştept!

ca sa vezi...trecură 7 ani...

2008-11-21T20:06:00.009+02:00

vorbeam acum câteva minute cu Moni de bloagge`
mi-am facut şi eu,că na!,mi-a dat curaj...

şi ce spuneam.
am găsit,ieri,un vechi jurnal din clasa a3a...
vai,şi câte sunt în el...
flori presate şi cuvinte
uitate...
şi totuşi,cum poate un copil de 10 ani
să spună că iubeşte?
ziceam asta atunci,am scris,dar nu-mi mai amintesc...
în orice caz,iubesc acum.
păcat.

Moş Crăciun Există!

2008-11-21T19:55:00.010+02:00

Moş Craciun Exista!!

şi spun asta în fiecare an în preajma Crăciunului... pe lânga faptul că îmi plac cadourile,ador atmosfera de Crăciun:
brazi,
moşi,
globuri,
lumânări,
prăjituri,
zăpada!
beculeţele colorate
centrul super luminat...

Parcă toţi suntem mai binedispuşi când vine Moşu`...
tu ce simţi când se apropie Crăciunul?

Wow! Fi atent! Plouă...

2008-11-21T16:50:00.006+02:00

îmi place albastrul...păcat că nu se vede şi azi pe cer.
acum o săptămână fix era soare!
vă dau şi vouă puţin soare...
chiar dacă,acum,plouă.