miercuri, noiembrie 24

am.

am mirosit o iarnă prăfuită şi veche. Aceaşi iarnă ce vine şi pleacă, acelaşi cerc de zăpadă ce se lasă aşteptat prea mult. Acelaşi cerc în care mă consum şi mă adun şi mă arunc... şi mă arunc. Şi aceaşi singurătate intr-o iarnă mai nouă, mai prăfuită, mai toxică, mai plină de nori şi stele amestecate între ele.

joi, noiembrie 18

juoi.

Atât de multe joi. Şi azi e joi şi mâine... şi mâine.
Am ales să plec atunci când ar fi trebuit să stau. Şi invers.
Ar fi fost frumos şi... Încep să şterg, să scriu, să şterg, să te şterg, să te uit, să, să...
Nimic din ce era nu a mai fost şi nu mai e şi nimic nu înţeleg din ce ai fost, din ce ai mai rămas, din ce te-ai transformat, din ce ai uitat, din ce-ai zâmbit când mă ţineai de încheietură. Nu de mână. Aşa, ca să nu cad, singură de pe pod. Să cad cu tine.