Complicat...

"Dragoste, nu e niciodată aşa cum îţi doreşti.
Pur şi simplu, nu e pentru tine. E totul mult prea complicat! Din atât de multe motive..."
Stătea întins pe canapea, ochii închişi îndreptaţi spre tavanul împăianjenit. Îşi odihnea mâinile mult prea frământate în păr. Nu zâmbea. Din când în când strângea genele şi câte-o lacrimă se rostogolea pe obraz, mângâindu-i cicatricea. Nu dormise de multe nopţi şi era extenuat.
"Oamenilor le plac lucrurile simple nu-i aşa? Complicat..."

Lucrurile sunt complicate întotdeauna. E greu să renunţi când îţi doreşti ceva atât de mult. Dar dacă îţi doreşti ceva cu adevărat... renunţă. Fericirea ta depinde de a celorlalţi dar şi fericirea celorlalţi depinde de tine. Fii bun, generos, iubeşte din toată inima - clişee bune de reţinut. Fă imposibilul un fulg de nea. Lasă-l să se topească la un moment dat.
Zâmbeşte! Îţi voi căuta zâmbetul în fiecare persoană pe care o voi întâlni pe stradă.
Îmbrăţişează!

"Tu ce vrei defapt?"
O singură întrebare, atât de multe răspunsuri complicate.
E simplu.
Vreau să fiu fericită.

dragă.

"Nu îmi poţi lua asta."
Îmi permit să scriu aceste cuvinte. Fac parte din versurile unei iubiri.
A trecut o vreme şi o încă una în care am fost... plecată. Mi-a lipsit iubirea. Mi-a lipsit chiar şi durerea provocată de ea.
Simt că m-am trezit dintr-un somn adânc. Totul în jur pare să recapete culorile pe care nu le-am mai văzut de atât de mult timp. Am fost paralizată şi uitată într-o lume prea banală, prea goală.
Nimic nu ţine la nesfârşit. Îţi frânge inima la momentul potrivit. Nimic nu mai stă în puterile tale...
Scriu, de fiecare dată cu gândul la o anumită persoană din viaţa mea, fie că citeşte, fie că nu.
Încerc să trec peste bariera pe care am ridicat-o singură.
"Eşti munte, eşti mare."
Eşti etern. Eşti suflet.
Mă faci mereu să zâmbesc, dragule.