sireturi.

Azi, pantofii mei canta ultima simfonie cu sireturile astea.
Azi, nu va mai fi niciodata, iar maine se apropie cu pasi grabiti.
Azi fuge spre maine, speriata de ieri, pentru ca stie ca nu va mai fi niciodata acum.

Rosul si portocaliul se amesteca pe un cer negru. Fac dragoste.
Unu si sapte si poate si trei sunt cifre magice.
Primavara ciresilor japonezi se duce iar poetii raman fara inspiratia naturii virgine.
Timpul e meschin.

Iar eu ma plimb pe poteca alba de viori...

pantofii mei canta!

Cand pasesc, pantofii mei canta.
Canta simfonii de dragoste.
Pantofii mei picteaza. Nu sunt la nivelul lui Michelangelo, Picasso sau Grigorescu, dar au frumusetea lor.
Pantofii mei vorbesc. Atunci cand nu pasesc si se intalnesc cu alti pantofi incep sa discute. Despre preturi la conversi, despre cat de frig e iarna si ca prefera primavara in parcuri. De cele mai multe ori, cand pantofii mei intalnesc alte perechi, prefera sa fie de sex opus. Se simt foarte bine langa ceva model masculin. Cand sunt "ca-ntre fete", vorbesc non stop. Nu-i dor limbile, plang la povestile triste si isi imbratiseaza reciproc sireturile.
Saruturile sunt cele mai dulci. Pantofii mei se ridica usor pe varfuri, fara ca eu sa le cer asta. Ma inalta foarte mult. Cand mi-e frica, pantofii mei nu merg nicaieri. Pantofii mei sunt speciali. Sunt destul de inteligenti (IQ intre 36-39) si prietenosi.
Dar sunt cu adevarat speciali pentru ca nu se supara atunci cand ii pun pe o patura, sa se odihneasca cat eu imi afund picioarele in iarba, apa sau pamant.
Pantofii mei canta.
Pantofii mei sunt adevarati cavaleri, gentlemani, calzi si iubitori.
Pantofii mei canta curcubeie si florile si fluturii canta cu ei.
Pantofii mei fumeaza(ei, au si ei vicii). Pantofii mei fumeaza obsesiv vise si idealuri. Trag prin gauri speranta. Isi injecteaza, cand au, iubire de la borcan.
Pantofii mei si-ar dori sa fie mereu fericiti. Sa nu se strice, sa nu se rupa, sa nu se murdareasca...
Imi iubesc micile mele bucati de panza si plastic. Sunt scutierii mei artisti ce-mi poarta trupul pe cararile vietii...
Pantofii mei alearga pe strazi fierbinti si-asteapta verdele de la semafor chiar daca nu-l vad. Pantofii mei tanjesc sa vada lumea toata. Toata lumea!
Pantofii mei sunt cateodata camuflati de pantofi supradimensionati, colorati de clowni.
Pantofii mei nu sunt cu toc. Sunt drepti, cinstiti, onesti; sunt negri si miros. Dar sunt ai mei.
Am intalnit odata o pereche de pantofi batrani, deja uzati dar in fond frumosi. M-au sfatuit "Iubeste-te mai intai pe tine, inainte de-ai iubi pe ceilalti." Si azi le multumesc.
Am reusit sa-mi iubesc pantofii, iar acum pot iubi si pe altii.
Nu am uitat insa complet aventura cu manusile acelea de acum un an dar vreau sa iubesc alti pantofi. Deja am gasit o pereche.
Pantofii mei sunt filosofi. Aleg ei ce vor sa creada.
Pantofilor mei le plac brosele cu flori si fluturi.
Pantofii mei sunt magici.
Pantofii mei canta!

arhive.trenuri...

incercam sa-mi amintesc trecutul.
am cautat prin mii de arhive si sertarase... am intrebat mii de copaci si sute de dealuri... am intrebat cerul si soarele... ca sa-mi regasesc copilaria. sa-mi amintesc de persoana ce am fost candva...
din fericire, n-am gasit mare lucru si asa am renuntat sa mai caut.
am cautat in schimb acum, curcubeie si fluturi. de ce? sa-mi poata purta sufletul in lume, sa-l imparta si sa-i imbratiseze pe cei ce-i iubesc si care nu sunt atat de aproape pentru a-i strange personal in brate. mi-e atat de dor cateodata de cineva, incat mi-as dori sa am puteri magice, sa ma teleportez acolo unde sunt ei, intr-o secunda, sa pot imbratisa totul cat mai usor... sau cel putin sa am aripi sau un avion, sau bani de tren... atat doar sa pot imbratisa si saruta, macar o data...
as vrea sa am o telecomanda, sa pun pe pauza si sa dau mii de saruturi intr-o singura clipa, la nesfarsit.
mi-as dori sa nu cresc niciodata mare... chiar si cu sacrificiul de a nu putea intra intr-un club dupa zece seara. din moment ce nu as fi mare, as avea mereu o scuza pentru greselile pe care le fac si felul in care ma comport si reactionez.
simt un fel de caldura undeva in stomac. e ciudat ca mi-e si rau de la caldura aceea. am o stare de greata... nu am baut. cred ca am inghitit parfum.
nu as vrea sa cad din nou in aceasi capcana. dar cad... si cad... pentru ca in fond, imi place caldura din stomac. ma face in acelasi timp, fericita.

ploaia nu s-a oprit (atunci).

In timp ce era ocupata... A inceput.
Ploaia.
Shh... ce se aude?
Ploua!
Ploaieee!
--si a fugit afara, drept prin usa, cu sufletul plin de emotie.
De cum a iesit de sub protectia cladirii imense, s-a simtit mangaiata de mii de stropi de ploaie, lacrimi ale cerului. Paradoxal, caci soarele lumina fatada cladirii, precum si picurii ce cadeau din cer. Ploaia e divina. Astepta de undeva, poate, un curcubeu... Un curcubeu, de vise, in care erau inghesuite poate, pe o fasie de culoare si visele ei... Oh, visele ei, atat de multe si marete, unele chiar simple, toate erau increstate in fasiile curcubeului, ca niste mici bijuterii.
A inceput sa danseze.
Cu mainile intinse si capul dat pe spate, cu ochii inchisi indreptati spre cer, gata-gata sa-l imbratiseze, a inceput sa se invarta. Se invartea, se invartea, se invartea... Era legata de Univers prin acea ploaie sacra. Radea, desi era singura in ploaie. Isi simtea trupul plin de ceva esenta magica, nebuna, o fericire plina.
Si, de-odata, se opri.
La fel si ea, la fel si ploaia.
S-a indreptat spre sala, cu pasii incrucisati, mergand ondulat. Radea iar.
S-a asezat pe un scaun, cu fericirea ploii in plamani, cu apa-n par si pe camasa.
Adora ploaia si ii place sa danseze razand in ea.
Azi, a facut dragoste cu ploaia.

a aparut si a plecat.iubiri.

A aparut in viata ei atunci cand nu il astepta. A fost neprevazut, miraculos, poate spune divin. A aparut cand nu il astepta desi il asteptase de atat de mult timp. Sa vina. Pur si simplu sa vina si sa ii spuna ca vrea sa o imbratiseze si ea sa vrea sa fie imbratisata. Atunci nu stia ca il asteptase, dar acum stia asta. A venit...si a plecat. Dar a venit!

De fiecare data cand suna telefonul, tremura. De ce? Nu stiu. Pentru ca stie ca e el. Doar el poate fi. Nimeni altcineva nu ar putea, nu ar indrazni...

--tot despre, dar la persoana intai

"Cred ca il iubesc.
Cred acest lucru pentru ca tremur.
Tocmai atunci cand e el la telefon.
Ma gandesc la el si cand ma gandesc, el poate simte asta... si se gandeste si el inapoi, la mine.
Ii multumesc pentru imbratisare, pentru sarut, pentru ca mi-a imbratisat mana.
Atunci nu stiam, dar acum stiu."

un fluturas printre rafturi goale.iubiri.

A mers acolo unde lucreaza ca sa il vada . Stia ca e acolo. Nu se stie cum dar pur si simplu, in sufletul ei stia ca e acolo. A coborat din masina cu mii de zambete. Tremura. A intrat emotionata inauntru si a inceput sa il caute cu privirea. Inima ii batea, gata-gata sa ii sara din piept si sa topaie ca un iepuras printre rafturi. Si-a indreptat privirea spre locul lui, clipind rar, sa nu piarda nicio clipa din momentul revederii. Si l-a vazut. Statea cu spatele, uitandu-se la camerele video. Si ea, statea si se uita la el. Era fericita dar in acelasi timp speriata. Si el si-a intors capul si-a privit-o. Ea, a fugit printre rafturi, de teama sa nu-l sarute cu ochii. Dar se intorcea, mereu, pe-acolo, doar doar s-ar putea sa o vada el...
A zburat ca un fluturas printre rafturile goale, gandindu-se la dragostea ei neimpartasita, platonica pe care i-o purta strainului brunet cu ochelari.
Era fericita ca-l vazuse. Trecusera deja patru luni de cand nu mai intrase in acel magazin. Si nu l-a uitat...
Si s-a intamplat minunea. Cand ea se indrepta spre casa sa plateasca lucrurile, el venea pe culoar din directia opusa, inspre ea. Si ea, s-a oprit. L-a privit cum isi aranja parul si bluza in timp ce mergea. Partea aceasta ar merge de minune intr-un film romantic, un slow motion in mijlocul unui camp, fiecare cu bratele deschise alergand spre celalalt. Dar nu. Realitatea-i alta. Se uita la el si atunci cand a ajuns in dreptul ei... ea isi ascunde ochii in pamant, ingropandu-i intr-un sicriu al tacerii. Si el, nu se opreste, ci merge mai departe. Tanara, ai carei ochi stateau ascunsi, se intoarce, dezgropandu-si privirea, ii urmareste pasii. El, se intoarce, o priveste, isi ia biletul, il composteaza, se mai uita o data inapoi si pleaca. Usa s-a inchis dupa el.
Vroia sa ii faca cu mana, isi dorea enorm de mult asta, insa mana ei nu reactiona. Statea atarnand langa trupul ei, moarta. Si-a tinut privirea lipita de usa, asteptand ca el sa se intoarca. Ca in filme. Dar nu ieseau decat mosi.
In final, a plecat.
Si-ar fi dorit sa il fi privit in ochi cand a trecut pe langa ea. Sa-l sarute cu privirea si sa il mangaie cu genele. Nu stia cine e. Nici nu ii pasa. Era o statie de tramvai si ea a avut biletul potrivit pentru o calatorie in Univers dar nu l-a folosit. L-a iubit atat de mult pentru ca aparuse atunci cand avea cea mai mare nevoie de o privire calda.

de ce atunci cand tai ceapa plangi?

ceapa e defapt un pretext. plangi pentru ca te doare... ca ti-ai taiat degetul, evident!
O gagica era intr-o excursie. Nedormita de cateva ore, inghetata de frig pentru ca statuse langa o baraca cu alte doua gagici in intuneric, sperand ca de dupa vreo tufa sa sara ceva soboloncozaur gigantic sau o biata gaina, ca sa urle si sa fuga prin stufaris. Evident, trebuia facut foc pentru a praji cat mai bine slanina romaneasca, ca de! in Romania mancarea de baza e tot ce are porcu' mai bun. Adica clisa sau slanina sau slana.
Cu ce mere' bine slana? Cu ceapa bineinteles.
Si se apuca gagica sa taie ceapa, pe ceva carton cu un cutit al dracu' de ascutit. Bate putin vantul si face o figura cu capul sa-si dea din fata parul si trage cutitul cu putere. Si-i intra in carne si curge sange. Se uita la deget si rade. "M-am taiat la deget!". Repede, cu efect intarziat, sare lumea sa o panseze. In urmatoarea saptamana ea era cu degetul in pozitia OK, chiar daca nu era ok.

azi nu a mai plans de la ceapa pentru ca nu a mai avut motiv.

Dandelion.

Azi a dansat in ploaie si a ras.
Statea in curte... cu parul ud si ochelarii la fel, rotindu-se ca un titirez nebun prin picurii reci de ploaie. "Nu esti bine cu capul!"
Azi, a fost putin mai fericita.
A vorbit si a imbratisat pe toata lumea.
La un moment dat l-a imbratisat si pe el, cel care se schimba ca o papadie... "N-am mai facut asta demult...".
Imbratisarile nu sunt medicamente, sunt de-a dreptul miracole. Toata iubirea din lume o poti strange intre doua persoane, sigiland-o cu mainile. Un pupic ajuta si el.
I s-a repus sangele in miscare. Il simtea in maini si se imbratisa la un moment dat singura. Atat de putin mai fericita era azi.
Pe tramvai, statea langa un batranel ce se uita la ea cu coada ochiului. Ea se uita prin geam la iarba si surpriza! Banuti! Multi si galbeni... Papadii...
Se uita la ele despartita de "fereastra" ochelarilor si de geamul spurcat.
Le privea si iubea papadiile. Dar nu a avut curajul sa le atinga. Nu stiu exact ce inseamna asta. Pur si simplu ii era frica sa atinga florile acelea multe, de parca s-ar fi molipsit cu un fel de soare...
Azi, a fost putin mai fericita!
Poate si pentru ca minunile chiar exista si ea a fost martora uneia... Dar si pentru ca nu a fost atat de singura ca altadata.
Azi.
Ieri a fost si maine poate va fi altfel...
Azi, a fost putin mai fericita!

ciresii.

Ma plimbam azi pe-o strada din Oradea. In tenisi, cu o geanta mult prea colorata pe umar si-o esarfa fluturand in vantul haiosului april. Neobisnuita zi cu soare, dupa atat de mult frig si mi se pare ca e prima primavara pe care o vad in viata mea!
Lucrurile sunt atat de proaspete: infloriti ciresii, inmuguriti copacii, gardurile vii, betoane si asfalturi fierbinti, acoperite de o plapumioara de petale roz si albe. Un peisaj urban de oameni ce se plimba printre blocuri, cu ochelari pe nas si parul in vant. Soarele, atat de scump mangaie chipurile oamenilor parca fericiti.

ce mult te schimba un soare si niste flori...

Ma simteam usoara ca o floare de cires, ce pluteste pe aripi calde de vant. Sunt la o clipa distanta de iesirea din labirint. Putini mi-au intins sfoara. Ma topeam si inghetam in drum spre eliberarea mea.
Dar simt, ca aproape am reusit! Infloresc de-odata cu ciresii.

azi cand e aprilie pentru a nu stiu cata oara in istorie:

eu stiu ca acum e altfel
nu stiu, poate cerul? sigur ca e altfel!
poate stelele? oleaca mai... batrane? sau senile?
poate ma leg de ce-i afara prea mult decat de ce e inauntru.
inauntru-i ceva... cum se zice? fleasca? de la zapada topita... troiene si munti si chestiile alea adanci. a da puturi (chestie= inlocuieste o gramada de cuvinte!).
e apa peste tot si inot in ea si nu stiu daca am o gaura de scurgere. poate ca ochii a caror gene rimelate s-au lipit. -cauza necunoscuta primatelor.
incerc sa cobor inauntru cumva. dar nu mai pot. sunt prea conectata la realitate?! atunci ma scot din priza!


cand te saturi de suferinta si lacrimi incepi sa uiti si e mai bine. pentru tine.


unde cauti tu iubirea? nu stii ca-i aici?(taxi)

mi-era rusine de soare...

soarele, e acelasi si acolo, si aici e tot el.
ma intreb, oare cum poate fi el in atatea locuri in acelasi timp?
sa ma lege de oameni, cu niste fire orbitoare chiar si la o gramada de kilometrii departare?
pentru asta il ador.
ca are maini lungi si multe si poate managaia chipurile oamenilor, a copiilor chiar daca sunt departe de mine...
in fiecare primavara,
primavara-i optimista.
si ne imbratiseaza... oh da, ne imbratiseaza cu flori si soare si vant si nori frumosi pufosi si albi ca de zahar... norii de-aici sunt fratii celorlalti de dincolo.

soarele meu si al tau si al lor stie ca nu ma mai doare.
iarna ma durea. imi place acum.
ma simt ca o floare de cires ce pluteste pe aripile vantului de oras.

o statie de tramvai

verde?
crud.
alb?
dulce.
strazi?
amare...
o statie de tramvai;
mi-a redeschis ochii.
m-am trezit din hibernarea iernii, cu cuvinte complicate si un Firmin sub perna.
unii zic ca m-am schimbat, si poate chiar asa e. dar a fost necesar.
e o primavara, ce nu se va mai intoarce... insa stiu cu siguranta ca ceea ce am va ramane undeva intiparit... pe o bucata de pamant, o banca, o harta, un caiet poate si intr-un pix de 1 leu.
o noua primavara, colorata si stralucitoare, altfel decat celelalte... celelalte in care atunci cand crestea iarba, ma durea iar cand stralucea soarele, il injuram.
este bine.
imbratisarile sunt extraordinar de bune! pot spune chiar... miraculoase...